Lumina dintre stele

A fost odată ca niciodat’
Din zări depărtate, zări de povești
Un Bun și Drept, Măreț Împărat
Stăpân pe pământ, dar și-n cele Cerești

Era Mândru în toate, Bun peste măsură
Plin de iubire și dragoste neântâlnită
În Prezența Sa, nu există ură
Ci numai iubire, cu bucurie-mpletită

Și-avea un Fiu, asemeni cu Tatăl
Mândru și Falnic, în toate cele
Blând și smerit, în Duh și în fapte
Un Astru Măreț, o Stea între stele

Iubirea eternă, ce ne-a fost arătată
S-a Făcut om și a Venit pe pământ
Și Trupul, Cuvântul, venit de la Tată
A zămislit în Fecioară, prin Duhul cel Sfânt

Și S-a Născut pe pământ, om după fire
Chip după Chipul, Celui de Sus
Dar Sfânt în felul de-a fi, și gândire
Copilaș, drăgălaș, cu nume Isus

A crescut ca și noi, cu bune și rele
În lumea, în care cu toții  trăim
Dar fără păcat, lumină-ntre stele
O punte, pe care ar trebui să pășim

N-a fost cunoscut de popor, ca Mesia
De toți ai săi, cei de neam și iubiți
L-au ocărât, arătând-și ticăloșia
Plini de păcat și de rău împietriți

N-au vrut să primească, viața de sus
Tăgăduind cu putere, pe Cel ce-a Venit
Să ne ierte păcatul, după cum El a spus
Dar cu toții într-un glas, s-au răzvrătit

Pironit sus pe cruce, cu toți au strigat
Să moară, să moară, e vinovat
Cu vina cea falsă, a fost acuzat
Că rătăcește pe toți, spre păcat

Trăit-ai durerea lui Dumnezeu
Să-ți vezi, Singurul Tău Fiu?
Cum e zdrobit, pe lemnul cel greu!
În mijlocul celor, cu suflet pustiu?

Aceasta-i iubirea ce ne-a fost arătată
De Tatăl prin Fiul și Duhul Cel Sfânt
Un Har imens, un legământ fără plată
O legătură de viață, între cer și pământ

Pentru toți cei ce vor să trăiască
Și-au ales viață din viață, spre veșnicie
Trupul și firea, să putrezească
Iar Duhul din om, cu Tatăl să fie.

Bandi Sebastian Alexandru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s