Potop de har

Pe nesimțite viața ni se scurge
Participând cu toții în galop
La colectiva cursă ce decurge. .
Traseu ce orice om îl va parcurge
Dar neavând cu toți același scop.

Trăim în lumea asta minunată
Cu-atâtea frumuseți de nedescris
De ai și o familie-așezată
Dacă mai ai o mamă și un tată
E har, în dreptul tău acuma scris.

De ai puterea să le faci pe toate
Din zori de zi și până pe-nserat
De te-ai trezit din somn cu sănătate
De-ai hrană să mănânci pe săturate
Ai parte de un har considerat.

Noi n-am adus nimic aici în lume
La fel vom și pleca. . fără nimic
Averi și case, firme și renume
În fața morții nu-s măcar nici glume
Atunci descoperi cât poți fi de mic.

Dacă alergi în lumea asta mare
Să te îmbogățești, să fii în top. .
Mândria și dorința de-nălțare
Au dus atâția oameni la pierzare
Căci au ales greșit al vieții scop.

Să știi că n-ai venit la întâmplare,
Că goana după faimă e-n zadar,
Că Dumnezeul Veșinic, Bun și Mare
Te-a rânduit să fii aici sub soare.
Să contemplezi aceasta-i mare har.

Să realizezi că viața se termină
Că nu trăiești mai mult decât ți-e scris
Dar dincolo de bolta cea senină
E-o veșnică Cetate de Lumină
Și viața cea de veci în Paradis.

Da, lumea cu-al ei iureș ne consumă
Iar mulți de cele sfinte n-au habar
Nu știu că noi nu suntem numai humă
C-am fost creați și ființa noastră-însumă
Și-a Lui suflare, ce-i al veții dar.

E-un dar din Cer, să poți să ai suflare
E-un har ca să trăiești când alții mor
Iar prin credință ființa muritoare
Să poată trece-n viața viitoare
Refigurată de Mântuitor.

Cu-n suflet murdărit cu câte toate
Nu poți intra în Veșicul Palat
Isus Hristos e-Acela care poate
Să spele și să ierte de păcate
Prin sângele Lui Sfânt ce l-a vărsat.

Chiar dacă-atâtea planuri eșuează
Destinul vieții tale nu-i ratat
Deși atâtea voci dezinformează
Un singur lucru-i sigur și contează
Potop de har Isus Hristos ți-a dat.

Ne confruntăm cu multe situații
Și negre știri din ce în ce apar
Incendii, pandemie, inundații
Bacterii, molimi, viruși, malformații
Întreaga lume parcă-i un focar.

Politica nedreaptă ne insultă
Iar sodomiții se răscoală iar
Copiii noștrii nu ne prea ascultă
Și-avem nevoie de răbdare multă
O Doamne bun, trimite-ne-al Tău har.

Pe nesimțite viața se prelinge
Iar într-o zi aici se va sfârși
Cu-atâtea lucruri lumea ne încinge
Dar fericit e-acel care învinge
Crescînd din har în har în orice zi.

Când vom intra pe porțile Cetății
Pășind pe străzi de aur și cleștar
Simțind deplin prezența Trinității
Profund recunoscând Divinității
Că n-am răbdat atâtea în zadar.

Dar până-n ziua-ceea minunată
Pe care-o așteptăm cu-atâta dor
Prin lumea asta deteriorată
Te rog, din Cerul Sfânt, iubite Tată
Ne dă potop de har și ajutor.

Daniel Hozan

2 gânduri despre &8222;Potop de har&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s