Strigat de trezire

„Mai demult creştinii-n lume erau călători spre-o Țară.
Cum de azi își fac palate într-o lume așa murdară?
Mai de mult veneau creștinii la-nchinare bucuroși.
Cum de azi cu șapte care stau acasă tacticoși?

Mai demult era credința aur din Sfânta Scriptură.
Cum de azi credința-i rară, toți aleargă după zgură?
Nicovala nu se teme niciodată de ciocan,
Biblia nu se îndoaie sub barosul lui Satan.

Mai de mult le era groază credincioșilor să spună
Vre-un cuvânt sucit de bârfă, vreo sudalmă sau minciună.
Cum de azi nu-i nici o teamă de vorbirile de rău,
De gâlcevi și anonime adunate la hârdău?

Mai demult era o râvnă între sfinți să fie pace.
Cum de azi s-au lipit păduchii de-ale sfinților cojoace?
Mai demult era dorința, toți să ajungem misionari,
Cine ne-a schimbat consoana să ne vrem milionari?

Mai demult trăiau creștinii după Biblie, în pace.
Cum de azi i-a momit lumea să se poarte cum le place?
Mai demult era o grijă cei aleși să fie sfinți.
Unde s-a pierdut podoaba prețioasei umilinți?

Mai demult era respectul pentru ziua de închinare
Și stăteau înaintașii ore-n șir la Adunare.
Azi în grabă predicuța și-apoi fuga drept la meci.
Pentru Domnul doar o oră, pentru idoli douăzeci.

Unde-i Cornea cu desaga și cu Biblia în mână?
Unde-i Berbecar să stoarcă lacrima-n limba română?
Unde-i Dașcă, Unde-i Mârza, Viga, Ștrebea sau Brumar
Unde ne sunt azi eroii pentru brazdă și altar?

Mai demult la rugăciune se simțea o adiere,
Duhul Sfânt sufla în inimi flacăra Lui de putere.
Unde-i acel: „Vai de mine, că sunt mare păcătos!”
Unde-i mirul pocăinței în urmașii lui Hristos?

Mai demult chema profetul oamenii la pocăință.
Se îngrămădea norodul la Iordan cu umilință.
Dar Ioan Botezătorul nu cruța nici un păcat
Și era Ioan, el însuși, omul vrednic de urmat.

Mai demult cântarea sfântă se cânta în straie sfinte,
Ca o jertfă pentru Domnul, dintru-a dragostei fierbinte.
Cum de azi jazz-ul din lume, muzica de rock&roll
A ajuns bisericească, sac dulceag de vitriol?

Mai demult era dorința să fim mărturie vie,
Cum de azi creștinul tace, ca o cioară-n colivie?
Mii de mii înaintea noastră pentru Domnul au trăit.
Oare noi nu vrem cununa celor care-au biruit?

Unde-i glasul de aramă ca un clopot din vecernii,
Să ne cheme la sfințire astăzi și pe noi modernii?
Unde e măcar ecoul furișat printre copaci.
Când spunea Învățătorul „ferice de cei săraci!”

Mai demult erau creștinii contopiți într-o iubire,
Și trăiau prin Duhul Slavei într-o bună înfrățire.
Se slujeau unii pe alți proslăvind pe Dumnezeu.
N-auzeai atâta vorbă: „eu și eu și eu și eu.”

O Isuse, Preaslăvite, adu vremi de cercetare!
Ca Biserica Ta Sfântă să trăiască-n ascultare.
Ca atunci când era una, sfântă, toată la un loc,
Snopi de dragoste și pace, iar Tu însuți la mijloc.

Doamne șterge vorba tristă: „mai demult, era odată”.
Vrem să așteptăm din Tine lucruri noi ca niciodată
Să fim iarăși o simțire, sfinții toți un singur gând,
Glorioasa Împărăție ridicată pe pământ.

Oare când va fi strigarea „Iată Mirele, fiți gata!”
Să ne ridicăm la slavă cu urale „Maranata!”
Îmbrăcați în haine albe, in subțire și curat,
O Biserică slăvită, sfântă și fără păcat.

Se aude-n toiul nopții freamăt ca și de trezire.
Avem candele-aprinse, Te-așteptăm, slăvite Mire!
Lasă Duhul Sfânt să crească dragostea aprinsă-n noi.
Astfel să ne pregătească pentru ziua de apoi.”

Valentin Popovici 

O pasiune pentru suflete

Text: Romani 10:1-13

„Fraţilor, dorinţa inimii mele si rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mantuiţi.” Romani 10:1

Incartea lui Raymond C. Ortlund Lord; Make My Life a Miracle (Doamne, fă-mi viaţa o minune), există o povestire despre A.B. Simpson, fondatorul Alianţei Misionare Creştine. Un musafir al familiei Simpson s-a trezit dimineaţa devreme şi dorea să meargă spre birou. A văzut o imagine care l-a mişcat profund. Simpson stătea cu braţele în jurul unui glob pămantesc, îmbrăţişandu-l. Ii curgeau lacrimi pe obraji. Literalmente plangea pentru lumea pierdută în păcat.
Apostolul Pavel a fost greu împovărat pentru mantuirea neamului său evreesc. El exprimă profunzimea acestor sentimente în Romani 9. El scrie: „Spun adevărul în Cristos, nu mint; cugetul meu luminat de Duhul Sfant, îmi este martor, că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape doresc sâ fiu eu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti” (v. 1-3). Si în textul nostru de azi, el spune: „…dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi este ca să fie mantuiţi”.

Dumnezeu însuşi este cel mai înalt exemplu al dragostei faţă de oameni. „Pentru că atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, câ a dat pe singurul Său Fiu…” (Ioan 3:16). Pavel spune, în Romani 5:8, „Dumnezeu îşi arată dragostea fată de noi prin faptul că, pe cand eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi”. Cat de mult ne preocupă pe noi lumea înstrăinată de Dumnezeu? Ne preocupă destul ca să depunem mărturie? Destul ca să dăm din ceea ce avem? Destul ca să ne dăruim pe noi înşine? Destul ca să murim? – R.W.D.

„Iubirea de oameni Te rog să mi-o dai,
Focul dorinţei să-i văd mantuiţi.
Şi-n drumul urcand să-i văd către rai
Şi-n braţul Tău, Doamne, deplin fericiţi. ”  – Tovey

„Pasiunea pentru Isus devine curand o pasiune pentru a spune altora despre Isus„

Painea zilnica

Umbra divină

La moara lui Felix

Se coboară psalmii pe cărări celeste
Ca-ntr-o împletire tainică de punţi,
Când privirea-ntreabă vinetele creste:
Oare, ajutorul vine de la munţi?

Dar pe mâna dreaptă se aşaz-o umbră
Şi din încordare- iată!- mă destind,
Când cu fâlfâire sură starea sumbră
Pleacă de la mine, eu înmugurind.

Şi mi-e ferm piciorul pe poteci abrupte,
Căci Acel ce este din vecie Domn
Fi-va lângă mine, ne-ncetând să lupte,
Pavăză fiindu-mi veşnicu-I nesomn.

Temerile toate, ca nişte hăţişuri,
Cad când stau la umbra Celui Preaînalt
Şi se duc la vale peste grohotişuri,
Eu primind tăria stâncii de bazalt.

Tu eşti din vecie dragoste, Părinte,
Şi-am văzut ce-nseamnă lângă Tine-a sta,
De aceea, Doamne, te rugăm fierbinte:
Peste toţi şi toate lasă umbra Ta!

Simion Felix Marţian

Vezi articolul original

Spre destinația dorită…

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Să nu ne-mpiedice nici scai, nici deșeu.

Mulțimi de obstacole fi-vor pe cale
Deci, pe unde sunt să nu mergem agale
Ci înfrutându-le cu putere divină
Să le doborâm, s-avem tihnă deplină.

Greutățile slujbei vor fi ușurate
Dumnezeieștile legi vor fi aplicate
Și vom urca spre țintă treaptă cu treaptă
Împlinind voia sfântă prin vorbă și faptă.

Mergând spre Liman nu există confuzii
(Sunt, de scurtă durată, și deziluzii)
Dar puternicul dor care ne animă
Un nou avânt în lăuntru imprimă.

S-ajungem la destinația finală
E obiectiv de bază în a vieții Școală
Asimilând concepte născute-n Lumină
Călătorim cu drumeți ce zilnic se-nchină.

Popasuri făcute nu-s de lungă durată
C-așa procedează cei din sfânta Ceată
Și iar pornim spre pitorescul Etern
Unde doar fericiri sublime se-aștern.

Urcând serpentine ce sfârșesc în Slavă
Ne desprindem de tot ce-i lut și pleavă
Și-nsoțiți de cântări nemuritoare
Învingem opoziții și stări precare.

Vedem obiectivul dar nu ca prin ceață
E clar că ajungem la starea măreață
Pe care-o gustăm încă de-aici din vale
Trăind zilnic principii fundamentale.

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Stăm lângă sfântul și unicul Dumnezeu.

George Cornici

Mandrie rasturnata

Text: Proverbele 16:5, 16-19            

„O inimă trufaşă este o scarbă înaintea Domnului…” Proverbele 26:5

Un om trufaş îşi semnalează mandria ca o lumină intermitentă într-o intersecţie. El afişează cat de „măreţ” este el prin umblet, vorbire, şi maniere. Preotul englez Caleb C. Colton, a spus: „Mandria, ca un magnet, arată întodeauna spre un singur obiect, eul. Spre deosebire de magnet, ea nu are polul de atragere, ci oriunde o îndrepţi ea respinge numai.
Există o formă mai subtilă a mandriei care nu este prea uşor de detectat. Ea se ascunde sub un furnir subţire de pretinsă umilinţă. Creştinii cu o părere modestă despre ei înşişi par deosebit de înclinaţi spre această formă de vanitate. Simptomele ies la suprafaţă prin comentarii ca: „Nu sunt destul de bun”. „Prefer să stau în umbră”. „Nu cred că am să pot face prea multe pentru Domnul”.
Aţi auzit vreodată afirmaţii ca acestea? La suprafaţă par să exprime umilinţă. Dar analizati-le numai un moment. Subiectul dominant este totuşi „eu”. Umilinţa autentică nu are nevoie să-l enunţe pe eu. În multe cazuri, dezaprecierea de sine este semnul unei mandrii inversate. În loc să ne ridicăm pe noi înşine, ne coboram – dar reflectorul este totuşi cu toată lumina pe „eu”.

Dumnezeu urăşte orice formă a mandriei – cea ascunsă, cat şi cea afişată. Dacă credem că suntem „cineva”, trebuie să recunoaştem totală dependenţă de Dumnezeu. Dacă credem că suntem un „nimeni”, trebuie să acceptăm cu recunoştinţă darurile pe care El ni le-a dat. Apoi trebuie să-I slujim lui Dumnezeu în umilinţa inimii noastre şi să-I dăm Lui toată slava – D.J.D.

„Avem o putere egoistă în noi:
Eul nostru mandru şi ambiţios
Vechea fire mandră trebuie s~o omori,
Dacă-L vrei ca Domn în viaţă pe Cristos.” – Anonim

„Umilinţa falsă este mandrie curată„

Painea zilnica

Mai stai în odăiță lângă mine

Ciprian I. Bârsan

Mai stai în odăiță lângă mine
Și ascultă pân’ la capăt ruga mea
Căci am atâtea Domnul meu a-Ți spune
Și-aș vrea povara-mi, s-o-mpart cu cineva

Am vrut să-mpărtăsesc tot ce m-apasă
De-atâta timp,cu omul muritor
Dar nimănui nu mi-a părut că-i pasă
Omul e nemilos și neândurător

Căutam un suflet să mă înțeleagă
Să simtă ca și Tine Domnul meu
Dar n-am găsit în viața mea pribeagă
Decât dezamăgire și trădări mereu

De-aceea mi-am dorit ca lângă mine
Să mai rămâi puțin Isuse drag
Căci doar îmbrățișarea Ta mă ține
Și al dreptății Tale Sfânt toiag

Nu-mi mai doresc nimic, nimic din lume
Decât susurul blând în ceasul greu
Un soare blând si doar limanuri bune
Unde-i prezența Ta de Dumnezeu

– Amin –

Puiu Chibici

Vezi articolul original

Răutăți fără măsură

Răutăți fără măsură,
Sunt prin lume semănate…
Bate vânt de dictatură,
Plânge țara și îndură,
Oropsiții cer dreptate!

Lațul de globalizare,
Peste oameni e întins,
Prin metode de înșelare,
Panică și dezbinare…
Parcă binele-i învins…

Mulți se întreabă: E un vis?
E aievea, sau se pare? ? ?
Adevărul e respins,
Se împlinește ce e scris,
De credință lepădare…

Valul răului se înalță,
Lumea spre abis o duce…
Însă Biblia ne învață,
Cine vrea salvare, viață,
Să alerge azi la cruce!

Peste lumea otrăvită,
De un șarpe nemilos,
Se înalță neclintită,
Dragostea neprihănită,
Jertfa Domnului Hristos!

Toată această tulburare,
Prin Scripturi e prorocită,
Cernere și luptă mare,
Să rămână în picioare,
Doar Biserica sfințită!

Fericit e omul care,
Se smerește prin căință,
Pentru vremi de neascultare,
Cere Tatălui iertare
Și primește biruință!

Omule, fii înțelept,
Lasă căi ce duc spre moarte,
Strânge adevăr în piept,
Ține-te de drumul drept,
Ca să ai cu Domnul parte!

Teodor Groza

„Puterea de impotrivire”

Text: Romani 7:14-25

„Căci binele, pe care vreau sâ-l fac, nu-l fac, ci râul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” Romani 7:19

Fiecare creştin are „o personalitate împărţită”. El este un camp de bătălie viu în care binele şi răul se luptă pentru supremaţie. Credinciosul are încă vechile tendinţe spre a păcătui, dar are şi noile dorinţi de a-I fi plăcut lui Dumnezeu. Conflictul acesta interior poate fi foarte deranjant, dar el nu trebuie să ne învingă. Victoria în viaţa creştină este posibilă, nu prin lupta noastră umană, ci prin predarea vieţilor noastre lui Dumnezeu, şi lăsand ca Duhul Sfant să preia conducerea în campul nostru de bătălie (Romani 6:13). Ea nu este posibilă prin puterea noastră de voinţă, deoarece necazul cu puterea de voinţă este că ea nu ţine cont că factorul opus poate fi mai puternic. Este la fel cum afirma un bătran fermier care a fost văzut într-o zi luptandu-se cu un catar nărăvaş. În final, cineva l-a întrebat: „Hei, Sam, unde îţi este puterea de voinţă?” El a răspuns: „Puterea mea de voinţă este în regulă, dar ar trebui să vii aici, să vezi „puterea de ne-voinţă” a acestui animal!”

Natura noastră carnală, fiind în totalitate coruptă, vrea să facă numai răul. Atunci cand trebuie să facă binele, nu are nimic altceva decît „putere de ne-voinţă”. De îndată ce avem puterea de discernămant să recunoaştem aceasta, trebuie să fugim la Cristos şi să-L lăsăm pe Duhul Sfînt să preia conducerea. Te-ai predat pe deplin? Pană nu vei recunoaşte că puterea ta de ne-voinţă este mai mare ca puterea ta de voinţă şi pană nu-i vei dărui întreaga viaţă puterii Lui, vei avea mereu numai înfrangeri. Aşa cum a recunoscut apostolul Pavel, singura noastră victorie poate fi numai „prin Isus Cristos, Domnul nostru!” (Romani 7:25). – H.G.B.

„Predispus să rătăcesc, Doamne, o simţesc –
Predispus să-L las pe Domnul ce-L iubesc,
Aşa mi-e inima. Tu o sigilează,
Pecetluieşte-o pentru raiul ceresc.” – Robinson

„Predarea în faţa lui Dumnezeu duce la victorie împotriva lumii„

Painea zilnica

Sonetul viței

La moara lui Felix

E vremea când, cu străluciri de lavă,
Topit se-ascunde soarele-n ciorchini;
Zvâcnește via de la rădăcini
Și pune-n coarde încă o octavă.

În cântul viei se-mpletesc lumini
Din rodul sărutând palma concavă,
Cu-aroma izvorând din bob, suavă,
Și-adânci uimiri din ochii clandestini.

Sunt, Doamne, mlada Ta de cer avidă
Și-nfrigurat caut în mine rod,
Mușcat de temere ca de omidă,

Căci, pentru-a face către ceruri pod,
Nu pot să port în mine aguridă,
Nici să fiu șters din sfântul Tău izvod.

Simion Felix Marțian
Siegen, 27 august 2021

Vezi articolul original

Isuse, Te urmez…

N-am rămas în urmă
Te-am urmat mereu
Sunt parte din turmă
Pe-ngustul traseu.

Pas la pas cu Tine
E-un dor împlinit
Brațul Tău mă ține
Să nu fiu trântit.

Cu Tine pe cale
Plăceri sunt-cerești
Ți-aduc osanale
Căci mult mă iubești.

Nu rămân în spate,
Nu mă-ndepărtez
Spre eternitate
Isus, Te urmez.

Lângă Tine stând
Pot răbda dureri
Glasul Tău plăpând
Îmi dă adieri.

Vreau atașament
Și vreau colț de Rai
Îmi dai tratament,
Mă legi de-Adonai.

Fără țel eram
Când m-ai căutat
Nu Te cunoșteam
Eram devastat…

Dar al Tău Cuvânt
Total m-a atras
Prin potrivnic vânt
Cu Tine-am rămas.

Mi-ești scut și-adăpost,
Mă orientezi
Și mi-ai dat un rost
Și-n mine lucrezi.

Nu rămân în urmă
Te urmez mereu
Sunt parte din Turmă
Pe-ngustul traseu.

George Cornici