Ce vremuri trăim…

O, Doamne Isuse, ce vremuri trăim…
Dar nici nu ne pasă și nu ne gândim
Că foarte aproape-i venirea Ta iar;
Nimic nu ne mișcă, orice-i în zadar.

Departe, departe de Tine ne-am dus,
Nădejdea în lumea de-aicia ne-am pus;
Mulțime de semne sub ochi se-mplinesc,
Din goana nebună tot nu ne opresc.

În indiferență trăim ani la rând,
Prea rar către Tine se-ndreaptă-al nost’ gând;
Și totuși, o, Doamne, ce mult ne iubești,
Că plin de-ndurare și milă Tu ești.

Ce-i scris în Scriptură-mplinești pas cu pas,
Puțină e vremea ce a mai rămas;
A Ta judecată începe curând
De la cei din frunte la omul de rând.

Sunt prea multe rele și nelegiuiri,
La culme-i păcatul, mai sus de gândiri;
De vine prăpădul să nu ne mirăm;
Necaz, chin, durere și plâns merităm.

Ajută-ne, Doamne, acum spre final
Să dăm importanță l-al Tău des semnal,
Sfinținu-ne viața, trăind mai frumos,
Să fim toți în Locul preasfânt, glorios.

Paula D  

Neliniste in cuib

Text: Deuteronomul 32:1-14

„Ca vulturul care-şi scutură cuibul… Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” Deuteronom 32:11, 22

Atenţia unui fermier a fost atrasă de o pasăre care era foarte ocupată cu construirea cuibului ei. Din păcate, locul ales pentru aceasta era o grămadă de crengi uscate, de curand tăiate dintr-un copac. Dandu-şi seama că acesta era un loc periculos pentru viitorii ei puişori, fermierul a distrus lucrarea harnicei păsărele. A doua zi, viitoarea mămică a încercat din nou, şi din nou fermierul i-a zădărnicit eforturile. În a treia zi, pasărea şi-a construit cuibul pe o creangă langă uşa bucătăriei fermierului. De data aceasta, fermierul i-a dat un zambet aprobator, lăsand-o în pace. Crengile uscate atat de nesigure de unde el alungase de două ori pasărea, au fost arse cu mult timp înainte ca pasărea să fi scos puişorii.

La fel ca şi creatura aceasta înaripată neştiutoare, vedem de multe ori că planurile noastre sînt zădărnicite şi vieţile noastre uneori dezrădăcinate. Ne întrebăm de ce Dumnezeu trebuie să ne strice cuibul pămantesc pentru care ne luptăm atat de mult şi lucrăm atat de greu ca să-l construim. Dar dacă am putea să vedem lucrurile aşa cum le vede El, am şti că El caută pentru noi un destin mai înalt, un loc cu mai mare siguranţă şi resurse pentru nevoile noastre. Aşa Şi-a condus poporul Său, Israel afară din Egipt, prin pustie, în ţara promisă. El a ştiut unde erau pericolele şi unde era siguranţă adevărată pentru ei.
Oh, dacă am învăţa să ne încredem în Dumnezeu în pasajele întunecoase ale vieţii noastre, cu simplitatea credinţei unui copil, să nu ne îndoim niciodată de înţelepciunea şi de bunătatea Sa, chiar şi atunci cand trebuie să creeze nelinişte în cuibul nostru. – H.G.B.

„încrede-te-n Cristos – şi-n clipa
Cand totul pare că-i pierdut,
Aceasta-i slava Lui că face
Chiar ce părea de necrezut.” – Traian Dorz

„Adesea cele mai mari bariere ale vieţii devin cele mai mari binecuvîntări ale ei„

Painea zilnica

Cunoaștem glasul Tău…

Cunoaștem glasul Tău Părinte
Și Tu, perfect, pe-al nostru-l știi
Ce dulci sunt sfintele-Ți cuvinte.

Creează-noi dulci armonii
Și zel ne dă spre biruință
Și vindecare-n agonii.

Ne dă tărie-n neputință
Ne-ncântă când îl auzim,
Ne-aduce-a Cerului cerință.

Când ne vorbești, Părinte, știm
Că e de mare importanță
Doar vocea Ta să o dorim…

Căci generează cutezanță
În mersu-ntortocheat spre Rai
Și ne îmbracă-n siguranță.

Desprinși de zgură și de scai.
Reclama lumii nu ne-ncântă
Ne-am atașat de Adonai.

Vreun uriaș nu ne-nspăimântă
Cu vocea Ta ne-ncurajezi
Și traiul spre Canaan se-avântă.

Ne-auzi, ne cercetezi, ne vezi
Și tot ce spui ne-nviorează
Sunt milioane de dovezi.

Duiosa-Ți voce-nseninează
Un suflet trist, îndurerat
Se simte ca-n a vieții oază.

Cu glasul Tău ne-ai învățat
Cum să slujim cu scumpătate
Și-aici și-n Plaiul mult visat…

Cu Tine în eternitate.

George Cornici

„El este Tatal meu”

Text: Matei 6:9-15                                    

„Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti in ceruril Sfinţească-se numele Tău…„Matei 6:9

Se spune că unul din împăraţii romani conducea o paradă pe străzile capitalei imperiului, sărbătorind o victorie. Soldaţii legiunilor imperiale, înalţi şi puternici, erau înşiraţi de-a lungul rutei, ţinand mulţimile entuziasmate. Într-un anumit loc, de-a lungul drumului, era o platformă pe care stătea familia imperială. In momentul cand cezarul s-a apropiat, fiul său cel mai mic, un băieţel de caţiva anişori, a sărit jos de pe platformă şi a zbughit-o prin mulţime încercand să ajungă la el. „Nu poţi face aşa ceva”, a spus unul din soldaţii de gardă care l-a înşfăcat pe copil. „Nu ştii cine este în carul de luptă? Este chiar cezarul!” Copilul i-a răspuns repede: „Poate că el e cezarul tău, dar el e tatăl meu!”

Toţi credincioşii se pot apropia de Dumnezeu cu aceeaşi încredere şi intimitate. De fapt, creştinii sunt singurii oameni care au dreptul să I se adreseze lui Dumnezeu ca Tată. Deşi toţi oamenii îşi au viaţa din El şi sunt creaturile Sale (Fapte 17:29), ei nu pot să-L numească Dumnezeu Tată pană ce nu sunt născuţi din nou şi devin astfel membrii familiei Sale prin credinţa în Cristos (Galateni 3:26). Totuşi, nu trebuie să devenim prea familiali cu Dumnezeu. Ideea că El este un tătic cosmic uriaş care trage cu ochiul atunci cand păcătuim, este un sacrilegiu. Dumnezeu este sfant, atotputernic şi atotştiutor. Dragostea noastră pentru El trebuie să fie exprimată de fiecare dată cu reverenţă şi respect. Data viitoare cand te vei ruga, linişteşte-ţi inima cu minunatul gand că vii în prezenţa Dumnezeului atotputernic şi poţi spune: „Eşti Tatăl meu.”

„La Tronul Alb se strang sfielnic
Voivozi de foc din Empireu,
Şi heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpan Atotputernic
E Tatăl meu! ” – C. Ioanid

„Nu poţi să-L numeşti pe Dumnezeu Tatăl tău, pană nu-L numeşti pe Cristos Mantuitorul tău„

Painea zilnica

Mai bine este!

ReferințePsalmii 118:8 | Proverbele 25:7 | Eclesiastul 6:9

Mai bine este să fii robul lui Hristos,
Decât să fii atras, de vrășmășia lumii.
Făcând doar lucruri, de nici un folos,
În neputința și slăbiciunea firii.

Mai bine este, să trăiești în rugăciune.
Să stai cu Domnul tău, o viață-n părtășie!
Decât să fii confuz că nu slujești pe nimeni
Însă de multă vreme, Satan să te domine!

Mai bine este, să ai, din Dumnezeu lumină,
Decât să fii, un om pierdut prin întuneric.
Trăind ca idolii, prizonier, într-o doctrină,
Să-l chinui nemilos, pe omul tau lăuntric.

Mai bine este, să-L lauzi, cu mare nădejde
Pe Cel ce te-A creat, cu o dragoste eternă.
Decât să fii atras, de ispitele moderne,
Ce dau speranțe false, într-o lume acerbă.

Mai bine este, ca bogat, să fii în Domnul!
Să ai comori în ceruri, daruri de necuprins.
Decât să-ți vinzi, pentru avere, sufletul,
Să fii sortit la moarte, în chinuri de nedescris.

Mai bine este, o bucată de pâine cu pace,
Să o mânânci și apoi să te culci liniștit.
Decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă,
Să nu-ți tihnească și să nu fii fericit.

Mai bine este, să-ți duci crucea zâmbind,
Făcând doar ce e bine, din inimă iubind!
Decât să simți mânia, ce vine peste tine,
Când viața pe pământ, o să ți se termine.

Mai bine este, să ți se zică, de câtre Isus:
„Copilul meu iubit, suie-te mai sus!”
Decât să fii coborât, pentru că te-ai fălit,
Căci de mândria lumii ai fost copleșit.

Mai bine este, s-alergi la Domnul tău,
Atunci când încercarea, îți bate la ușă.
Decât s-alergi la omul, ce e din fire rău,
Să-ți ceară de pe tine și ultima cămașă.

Mai bine este, să fii mustrat pe față,
Să ți se spună unde și când ai greșit.
Decât să fie, o prietenie falsă,
S-auzi că pe la spate, ești de rău vorbit.

Mai bine este, să lucrezi neprihănirea,
Să dai de harul dulce, ce coboară de sus.
Căci dacă vrei, ca să guști mântuirea,
Ea îți este dată, doar prin credința în Isus!

Mai bine este, ca viața, astăzi să-ți predai,
În Mâna Celui care, te poate duce-n Rai.
Ca la sfârșit de veac, să prinzi a Lui răpire,
Alăturea de Domnul să fii pentru vecie!

Bahrin Alexandru 

Un cuvant de indreptare

Text: Galateni 6:1-10

„Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată in vreo greşeală… să-l ridicaţi cu duhul blandeţii.” Galateni 6:1

Fiecare avem puncte slabe în domeniul spiritual – zone în care ne lipseşte discernămantul sau cunoaşterea. De aceea, avem nevoie de mustrarea blandă a altora. Un cuvant de corectare poate să ne ajute să creştem şi să ne păzească de dureri inutile sau de a-i ofensa pe alţii.
În cartea sa „Improving Your Serve” (îmbunatăţeşte-ţi slujirea), Charles Swindoll spune despre o mustrare plină de blandeţe pe care a primit-o de la profesorul de seminar Bruce Waltke. Vizitau o faimoasă biserică a „ştiinţei creştine” (o sectă pseudo-creştină n.tr.) din Boston. O doamnă mai în varstă conducea grupul de vizitatori, şi a început să explice credinţele doctrinare ale acestei biserici – în special credinţa lor că nu există judecată viitoare. Atunci Waltke a întrebat-o încet: „Dar, doamnă, nu spune undeva în Biblie că oamenilor le este randuit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata?” Swindoll spune: „Am stat în spatele lui şi mi-am zis în gand: „Dă-i drumul, Bruce.

Am adus-o acum acolo unde am dorit” Dar cand doamna ne-a sugerat să plecăm mai departe, Waltke a fost de acord. Swindoll spune că nu i-a venit să creadă. Prietenul său o lăsa să scape din undiţă. L-a apucat pe Waltke de braţ şi i-a şoptit: „Hei, de ce n-ai încuiat-o pe doamna?” Waltke a răspuns calm: „Dar, Chuck, n-ar fi fost politicos. Apoi nici n-ar fi fost un exemplu de dragoste creştină din partea mea, nu-i aşa?” Swindoll comentează: „Mustrarea aceea făcută în linişte m-a lăsat năucit”. El a spus că niciodată nu va uita acel moment. A învăţat o lecţie de neuitat.
Fie ca şi noi să fim receptivi la mustrările Domnului făcute prin mustrarea plină de blandeţe a altora.– D.C.E.

„Doamne, nu ne putem vedea orice păcat.
Dă-ne ajutorul creştinilor cu gand curat,
Ce vor vedea greşeala făcută din neştire
Şi ne vor spune-o cu tact şi cu iubire.” – Branon

„Criticii noştri sunt grdienii neplătiţi ai sufletului„

Painea zilnica

Arvună a eternității

Galateni 1:4
„El S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru și Tatăl.”

Există-n fiecare suflet
Un licăr al divinității,
Sădit de Dumnezeu în oameni
-Arvună a eternității…

Ghidați de imperfecțiune
-Neșlefuite diamante-
Slabi suntem prin natura noastră
Și vulnerabili la păcate.

Ne-am complăcut în rătăcire
Și-n voia minții blestemate,
Am fost lăsați să ne alegem:
Calea spre viață sau spre moarte…

Ne stă-nainte drumul vieții,
Mai lung, mai scurt, cum ne e datul;
Dar prin Cristos avem nădejdea,
De-o rupem astăzi cu păcatul!

Răscumpărați prin chinuri grele
Ce-au fost de Domnul îndurate,
Să devenim străini de rele,
Corecți în vorbe și în fapte!

Ce har să fim iertați de Domnul
Și scoși din sufletească noapte,
Cu inimi noi și curățite
Și viețile profund schimbate!

Să căutăm a face bine,
Cu conștiințe mereu treze,
Și Cel care S-a dat pe Sine
Cu har să binecuvânteze!

Laura Minciună  

De ce nu se intorc

Text: 2 Corinteni 5:1-8                      

„…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” 2 Corinteni 5:7

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gandacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gandaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din cand în cand unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gandaci s-a trezit urcand lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; cand s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmantul pană în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decat oricand pană atunci. Desfăşurandu-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum.

În mod natural, ezităm să ne gandim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

„De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gand,
Cand ea-i despovărarea de tot ce porţi în gand?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. „– Traian Dorz

„Credinţa vede dincolo de întunericul pămantesc strălucirea locurilor cereşti„

Painea zilnica

Sonetul gândului înflorit

La moara lui Felix

Răzorul meu de gânduri înflorite
Încinge cu corole-al zilei țest,
Arzând culori în soare, manifest,
Și dând miresme-n adieri șoptite.

De-aici aș vrea, ca-nchinător onest,
Făcând, Părinte, jerbe potrivite,
Să ți le-nchin, cu dragoste-mpletite,
Trimise prin curierat celest.Dar nu știu, Doamne, câte dintre ele
Emană un parfum frumos, divin,
Și câte-ascund tăcut... miasme grele.

Cu toate, însă, eu la Tine vin,
Să smulgi ce-i rău în gândurile mele,
Și-apoi cu gânduri scrise să mă-nchin!

Simion Felix Marțian
Siegen, 23 iulie 2021

Vezi articolul original

Izbăvirea

Izbăvirea vine mereu de la Dumnezeu
În vremuri de neajuns și de nevoie
Când ne este ușor sau când ni-i greu
După cum lucrează în noi buna Sa voie.

Să picure și azi cerurile de sus
Să ploaie norii din belșug neprihănirea
Căci Domnul Isus Hristos ne-a adus
La toți credincioșii și păcătoșii mântuirea.

Ne-a izbăvit din casa robiei din captivitate
Și ne-a eliberat acum să nu mai fim robi
Ne-a dat putere îndeajuns și demnitate
Să nu mai fim proști, nebuni, neghiobi.

Chem pe Domnul și-L laud în rugăciune
Și sunt izbăvit deodată de vrăjmașii mei
Domnul mă eliberează de slăbiciune
Și bucuria mea are acum un nou temei.

El mă izbăvește din necazuri mereu
Și nu mă lasă cu cei răi să fiu asuprit
Îl laud căci este al meu Dumnezeu
Care pentru mine pe cruce a suferit.

Domnul Isus mă izbăvește adeseori
Din toate temerile mele ce îngrijorează
Ca să nu-mi lipsească inima de valori
Asupra mea El mă păzește și veghează.

M-a izbăvit din lipsă și din sărăcie
M-a izbăvit din prăpăstii prin al Său ajutor
A fost prezent mereu în a mea căsnicie
Și a fost cu noi mereu îngăduitor.

M-a izbăvit din negură și ceață
M-a izbăvit din întuneric și păcat
Când eram căzut El mi-a dat viață
Și cu blândețea Lui m-a ridicat.

Îți mulțumesc Doamne de izbăvire
De mântuirea Ta ce în noi mereu lucrează
De mesajele sfinte ce ne vin în vorbire
Și de tot ce Mâna Ta mereu lucrează.

Constantin Sferciuc