Ce vremuri trăim…

O, Doamne Isuse, ce vremuri trăim…
Dar nici nu ne pasă și nu ne gândim
Că foarte aproape-i venirea Ta iar;
Nimic nu ne mișcă, orice-i în zadar.

Departe, departe de Tine ne-am dus,
Nădejdea în lumea de-aicia ne-am pus;
Mulțime de semne sub ochi se-mplinesc,
Din goana nebună tot nu ne opresc.

În indiferență trăim ani la rând,
Prea rar către Tine se-ndreaptă-al nost’ gând;
Și totuși, o, Doamne, ce mult ne iubești,
Că plin de-ndurare și milă Tu ești.

Ce-i scris în Scriptură-mplinești pas cu pas,
Puțină e vremea ce a mai rămas;
A Ta judecată începe curând
De la cei din frunte la omul de rând.

Sunt prea multe rele și nelegiuiri,
La culme-i păcatul, mai sus de gândiri;
De vine prăpădul să nu ne mirăm;
Necaz, chin, durere și plâns merităm.

Ajută-ne, Doamne, acum spre final
Să dăm importanță l-al Tău des semnal,
Sfinținu-ne viața, trăind mai frumos,
Să fim toți în Locul preasfânt, glorios.

Paula D  

Neliniste in cuib

Text: Deuteronomul 32:1-14

„Ca vulturul care-şi scutură cuibul… Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” Deuteronom 32:11, 22

Atenţia unui fermier a fost atrasă de o pasăre care era foarte ocupată cu construirea cuibului ei. Din păcate, locul ales pentru aceasta era o grămadă de crengi uscate, de curand tăiate dintr-un copac. Dandu-şi seama că acesta era un loc periculos pentru viitorii ei puişori, fermierul a distrus lucrarea harnicei păsărele. A doua zi, viitoarea mămică a încercat din nou, şi din nou fermierul i-a zădărnicit eforturile. În a treia zi, pasărea şi-a construit cuibul pe o creangă langă uşa bucătăriei fermierului. De data aceasta, fermierul i-a dat un zambet aprobator, lăsand-o în pace. Crengile uscate atat de nesigure de unde el alungase de două ori pasărea, au fost arse cu mult timp înainte ca pasărea să fi scos puişorii.

La fel ca şi creatura aceasta înaripată neştiutoare, vedem de multe ori că planurile noastre sînt zădărnicite şi vieţile noastre uneori dezrădăcinate. Ne întrebăm de ce Dumnezeu trebuie să ne strice cuibul pămantesc pentru care ne luptăm atat de mult şi lucrăm atat de greu ca să-l construim. Dar dacă am putea să vedem lucrurile aşa cum le vede El, am şti că El caută pentru noi un destin mai înalt, un loc cu mai mare siguranţă şi resurse pentru nevoile noastre. Aşa Şi-a condus poporul Său, Israel afară din Egipt, prin pustie, în ţara promisă. El a ştiut unde erau pericolele şi unde era siguranţă adevărată pentru ei.
Oh, dacă am învăţa să ne încredem în Dumnezeu în pasajele întunecoase ale vieţii noastre, cu simplitatea credinţei unui copil, să nu ne îndoim niciodată de înţelepciunea şi de bunătatea Sa, chiar şi atunci cand trebuie să creeze nelinişte în cuibul nostru. – H.G.B.

„încrede-te-n Cristos – şi-n clipa
Cand totul pare că-i pierdut,
Aceasta-i slava Lui că face
Chiar ce părea de necrezut.” – Traian Dorz

„Adesea cele mai mari bariere ale vieţii devin cele mai mari binecuvîntări ale ei„

Painea zilnica