Rugă prin pustie

Ciprian I. Bârsan

Prin arșița toridă, trudit și plin de sânge,
Se pleacă însetatul, în cel mai negru ceas,
Sleit și fără vlagă, o, Doamne, cât ar plânge,
Dar lacrima-i uscată și ruga-i fără glas.

De ce-i așa fierbinte și crâncenă pustia,
Unde e prospețimea, răcoarea de-altădat’?
Și hoțul fără milă ce fură bucuria,
De ce atât de lesne în casă l-am lăsat?

N-auzi Tu, Doamne, oare suspinul singuratic,
Pe cel cu mâini întinse, spre tine necurmat?
Pe cel ce nu tratează problema ușuratic,
Îl vei lăsa Tu oare, în pulbere uitat?

Nu ești Tu plin de milă, izvor de apă vie,
Ce mâna își întinde spre sufletu-nsetat?
Nu ai promis Tu râuri, prin văi și prin pustie,
Pășuni cu umbră deasă în locul cel uscat?

Ridică-Te Stăpâne, adu înviorare
Te-așteapă rămășița, cu sufletul arzând,
Le dă din nou putere, ca să stea în picioare
Aprinde azi fitilul, ce-i încă fumegând.

De ce…

Vezi articolul original 130 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s