Luptând cu lupii

Iar ai venit, preatulburată clipă
Acum, când tinerețea mi-a apus?
Ți-am poruncit să-mi pleci de pe aripă!
Numai blestem și fiere mi-ai adus…

Nu-mi bate-n gând! Nu te primesc în casă!
Mi-ai retezat nădejdea-n răsărit.
Când te credeam, când te vedeam frumoasă,
Mi-ai stins credința și m-ai părăsit…

Nici pene nu mai am să zbor departe
Să scap de tine ca de un arcaș.
Te voi urî adânc, până la moarte,
Secundă otrăvită de vrășmaș!

Iar ai venit cu lupii tăi sălbatici…
Dar azi îl iau ca scut pe Dumnezeu.
El m-a răscumpărat dintre ostatici
Și-a pus în mine inimă de leu…

Mănescu Mihaela

Vie si sanatoasa

Text: Matei 16:13-18               

…pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.” Matei 16:18

Referindu-se la unele acţiuni pline de nebunie luate de împăratul roman Diocletian, C. H. Spurgeon subliniază absur- ditatea împotrivirii faţă de Dumnezeu şi de caracterul indestructibil al Bisericii Sale. Spurgeon scrie: Diocletian a bătut o monedă pe care apare inscripţia: „Numele de creştin este pe cale de dispariţie”, în Spania au fost ridicatei două coloane monumentale de către Diocletian. Pe unele, din ele a fost scris: „în cinstea lui Diocletian Jovian Maximian Herculeus Augustul Cezar care a extins Imperiul Roman în est şi vest şi a starpit numele creştinilor care au dus republica la ruină”. Pe cel de-al doilea obelisc era o inscripţie care-l slăvea pe cezar pentru că „a abolit superstiţia lui Cristos şi a răspandit închinarea la zei”. Spurgeon continuă şi spune, aşa cum a observat un scriitor modern: „Avem aici un monument ridicat de păganism deasupra mormantului inamicului învins. Dar… departe de-a fi dispărut, creştinismul era în ajunul triumfului lui permanent şi final… Nici în Spania, nici în altă parte, nu poate fi arătat mormantul creştinismului; pentru că nu există nici unul, deoarece cei vii n-au mormant”.


Cat de adevărat! Biserica nu are mormant. Păstrată de Dumnezeu şi înzestrată cu putere de Duhul Sfînt, ea este indestructibilă. Nici o putere, omenească sau demonică, nu este în stare să o biruiască Da, Biserica este vie şi sănătoasă – şi întotdeauna va fi aşa!  -R.W.D.

Din vremi ce-au fost, ce sunt şi-or trece cu zel
Unde sunt azi împăraţi şi titani?
Dar Biserica Ta se roagă la fel
Şi azi ca acum o mie de ani.” – Coxe

Lucrătorii Domnului pot fi opriţi, dar lucrul Domnului va continua

Painea zilnica