Inc-o zi

Când a dimineții raze mângăie al meu obraz
Când a nopții grea cortină se ridică, se topește
Dumnezeu spre mine-ndreaptă al iubirii Lui talaz
Duhul Său mă cercetează și din somn iar mă trezește

Milioane de celule își recapătă puterea
Mintea cu-ale ei sisteme de nervuri, ființa toată,
Ochii se deshid și-ndată își recapătă vederea
Sunt precum a zis psalmitul ”o făptură minunată”.

De la fluturi și albine pân’ la păsări, pești și fiare
De la iarbă pân’ la codrii și la florile ornate
Peste tot din nou natura se repune în mișcare
Înc-o zi ne-mparte Domnul fiecărui bunătate.

Înc-o zi să ai viață este cel mai mare dar
Să vezi razele-sorite, să simți ploaia s-asculți vântul
Toate-acestea împreună poartă numele de Har
Astfel binecuvântează Dumnezeu întreg pământul.

Înc-o zi când se depune în seiful vieții noastre
De fapt viața (ce nu-i lungă) cu o zi ni se scurtează
Cât am alerga și-am strânge pe sub bolțile albastre
Numai sufletul e-acela ce cu-adevarat contează.

Da, natura e frumoasă cu peisajul ei feeric
Cu cascade și cu râuri și cu omul minunat
Însă sufletul se zbate într-o mare de-ntuneric
Omenirea pretutindeni e cuprinsă de păcat.

De aceea din iubirea Lui cea pură și cerească
Tatăl nostru, Creatorul în majesticul Său plan
Ne-a trimis în lume Fiul pentru noi să se jertfească
Din păcat să ne salveze, din robia lui Satan.

Iar Isus Mântuitorul lăsând Gloria Divină
A venit ca prunc în iesle și-A murit apoi pe-o cruce
El orice păcat îți spală și îți iartă orice vină
Iar prin Sângele Salvării viață veșnică-ți aduce.

Fiindcă viața-i trecătoare, neștiind când se termină
Și-n Cetatea viitoare, Paradisul minunat
Unde-i veșnic sărbătoare lângă Tronul de Lumină
Nu poate intra oricine numai cel răscumpărat.

Înc-o zi, de fapt însemnă înc-un timp de pregătire
Înc-o zi să strângem roade pentru veșnicul hambar
Înc-o zi pentru- mpăcarea prin a lui Hristos jertfire
Fără care viața-ntreagă e pierdută în zadar.

Ce folos să vezi sclipirea soarelui imaculat?
Să vezi ploaia, s-auzi vântul, s-ai de toate, ce folos?
Dacă sufletul nu-i liber și se zbate în păcat…
Pacea ta și fericirea este numai în Hristos.

Prietene ascultă-I vocea, înc-o zi mai are Har
El te cheamă cu iubire nu mai sta nemântuit
Dacă vii cu umilință vei primi Cerescul Dar
Fericirea, mântuirea, viața fără de sfârșit.

Daniel Hozan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s