Sonetul deșteptării

La moara lui Felix

Telegarii beznei tropotesc a groază
Și funingini grele cad peste pământ,
Negru de-ntuneric, negru de mormânt,
E-n vinovăția care se-ntronează.

Colcăie păcatul în cernit veșmânt,
Într-o lume care nu mai este trează,
Căci se lasă storuri chiar și la amiază,
Stăvilind lumina caldă din Cuvânt.

Ne trezește, Doamne, aprinzând făclii,
Și-n fereasta lumii sfâșie perdele
Pentru-o deșteptare... până-n temelii. 

Și, scăpați de noaptea apăsării grele,
Să-mpletim din albul sfintelor solii
Aripi pentru zborul dincolo de stele.

Simion Felix Marțian
Siegen, 9 iulie 2021

Vezi articolul original

Oricâte piedici

Oricâte piedici se ridică
Din mers spre Rai nu ne oprim
Chiar dacă vremea se complică.

Un val de frică-l cucerim
Și ridicăm spre sori privirea
Cu har ceresc ne-acoperim.

Oricât ne-ar ataca slujirea
Agenți cu sediul în infern
Nu aruncăm neprihănirea.

Divine simțuri se aștern
Chiar când e lupta-nverșunată,
Când ploile tristețe cern.

Cărarea, știm, e-ntortocheată
Și crucea-i grea, apasă greu
Dar biruința-i câștigată.

Din nou apare-un curcubeu
La orizontul existenței
Și-urcăm, urcăm spre apogeu.

Primim avântul ascendenței
Din revelații prin Cuvânt
Și din puterea reverenței.

Oricât de neprielnic vânt
Nu poate rupe legătura
Stăm credincioși în Legământ.

C-așa înseninăm făptura.

George Cornici

Zdrobit in fata crucii

Text: Filipeni 3:1-11

„In ce mă priveşte, departe de mine gandul să mă laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Cristos…” Galateni 6:14

Cu mare umilinţă contemplăm crucea pe care a murit Cristos. Toată autoandreptăţirea noastră, toată mandria, toate faptele noastre bune pălesc în comparaţie cu semnificaţia şi importanţa ei. Fără cruce am fi goi şi pierduţi fără speranţă.
În prefaţa cărţii sale, „Crucea lui Cristos”, John R. W. Stott scrie: „Cand cineva îndrăzneşte să scrie (sau să citească) o carte despre cruce, există, desigur, un mare pericol de a-şi aroga o cunoaştere mai mare decat este cu putinţă. În parte este aşa deoarece ceea ce s-a petrecut la cruce, cand „Dumnezeu era în Cristos împăcînd lumea cu Sine”, este un mister atat de mare, încat îi vom sonda adancimile o veşnicie întreagă; şi în parte este aşa pentru că ar fi cel mai necuviincios lucru să simulăm o detaşare rece în timpul contemplării crucii lui Cristos.

Vrand-nevrand, suntem implicaţi. Păcatele noastre L-au pus pe cruce. Aşadar, departe de a ne flata, crucea discreditează pretenţia noastră de-a fi justificaţi prin propriile fapte. Noi nu putem sta înaintea ei decat cu capul plecat şi cu duhul zdrobit. Vom rămane aşa pană cand Domnul Isus ne vorbeşte inimilor noastre rostind cuvantul iertării şi al acceptării, iar noi, cuprinşi de dragostea Lui şi plini de mulţumire, mergem în lume trăindu-ne vieţile în slujba Sa.” Nu e de mirare că apostolul Pavel a văzut toată neprihănirea sa caştigată prin religiozitate ca fiind fără nici o valoare. Crucea lui Cristos a scos la lumină golul ei.
Ori de cîte ori începem să ne gandim în termeni prea înalţi despre noi înşine, avem nevoie să ne vedem pe noi înşine în lumina crucii. Cand mîndria ne este zdrobită înaintea crucii, nu ne mai slăvim pe noi înşine.– D.C.E.

„Nu poţi sta în faţa crucii
Unde Isus a murit
Făr să-ţi vezi hidoasa zgură
A mandriei, chip cumplit.” – D.J.D.

„Adevărata umilinţă nu înseamnă să te uiţi în jos la tine însuti, ci să te uiţi în sus la Cristos„

Painea zilnica