Motto: Ps. 71/18: „”Nu mă părăsi, Dumnezeule, chiar la
bătrânețea căruntă, ca să vestesc tăria Ta neamului de acum
și puterea Ta neamului de oameni care va veni!”” Amin!
M-apasă bătrânețea din creștet până-n călcâie
Și nevăzutele poveri sunt tot mai grele,
Doar sufletul mi se îndârjește să rămâie
Copilul de la începutul existenței mele.
Vigoarea trupului – uitându-mă înapoi –
S-a împuținat mereu pe-al vieții drum…
E plin de râvnă duhul, și sufletu-i vioi –
Dar carnea e neputincioasă acum.
Însă nădejdea vie care îmi dă un rost
Și-mi dă tărie spre cer să mă avânt,
E dragostea lui Dumnezeu care mi-a fost
Turnată în inimă de Duhul Sfânt.
Să rămân în dragostea Lui, mi-este dorința,
Căci El a pus în mine gândul nemuririi…
Și tot prin dragoste lucrează și credința –
Iar prin credință am nădejdea mântuirii.
Chiar dacă anii care îi port acum în spate
Și-au pus amprenta – trupul istovindu-l,
De la calea cea dreaptă nu mă voi abate
Ci, Îi voi sluji lui Dumnezeu, slăvindu-L.
Cu frică și cutremur, păzi-voi legământul
De a-L urma în veci pe Domnul meu iubit
Și inima mi-o plec să împlinesc Cuvântul:
Pe Calea mântuirii să merg pân’ la sfârșit.
Deși mă simt bătrân și obosit trupește
În duhul minții mă înnoiesc mereu –
Și sufletul, în Domnul, mi se înveselește
Că am rămas și sunt copil de Dumnezeu.
Dumnezeu e în control 