Inima Tatălui – Adascălului Nicoleta

Suceava Evanghelica

”Pe Dumnezeu nu-L mâhnește atât de mult păcatul nostru, cât nedorința noastră de a renunța la păcat!” Ecoul acestor cuvinte ale lui Richard Wurmbrand au dat conturul unui nou cântec prețios: ”Inima Tatălui”! Cântecul vorbește despre inima de tată a lui Dumnezeu, despre mâhnirea stârnită de nedorința noastră de a renunța la păcat, mâhnit de împovărarea și durerea cu care trăim, uitând de vindecarea și eliberarea pe care le poate aduce El. În același timp este surprins – pe portativ – Dumnezeu, a Cărui inimă tresaltă de bucurie atunci când alegem să ne întoarcem la El, să ne atuncăm în brațele Sale iubitoare, vindecătoare, unde găsim o dragoste adâncă, vibrantă și necondiționată! Totodată cântecul se dorește a fi o încurajare la (re)dedicare, la o înviorare a inimii. Cântecul ”Inima Tatălui” este împletit cu rugăciunea ca fiecare dintre cei care îl vor asculta să nutrească dorința puternică de a-și dedica, de…

Vezi articolul original 63 de cuvinte mai mult

Tu n-ai trecut atunci Străine

Ciprian I. Bârsan

Tu n-ai trecut atunci Străine
Ca preotul sau ca levitul
Nici nu Ți-a fost deloc rușine
De-un om ce-și aștepta sfârșitul

Te-ai aplecat cu bunătate
Spre el cu untdelemn și vin
Și i-ai legat rănile toate
Și l-ai luat pe-al Tău asin

Tu n-ai trecut grăbit la vale
Ca ceilalți doi înalți slujbași
Ci Te-ai oprit milos din cale
Căci n-ai putut în praf să-l lași

L-ai ridicat plin de iubire
Și l-ai adus încet la han
Plătind întreaga-i îngrijire
Preabunule Samaritean

Mai sunt poate și-acum în lume
Oameni miloși,dar tot mai rari
Căci cei mai mulți au un renume
Acum de hoți și de tâlhari

Să te înșele,să te fure
Să-ți ia și ultimii doi lei
Să te lovească să te-njure
Să ducă-o viață de mișei

Ce dezolantă decădere
Cuprins-a astăzi omenirea
În goana ei după avere
Uitat-a care-i e menirea

Căci bunătatea, e comoara
Care rămâne pe vecii

Vezi articolul original 14 cuvinte mai mult

Ecouri târzii

Mi se-ntoarce, Doamne, inima spre Tine,
Te rog leagă-i rana și alină-i dorul!
M-am înstrăinat, știu, până și de mine,
Creste iluzorii mi-au fascinat zborul.

M-au atras cu vraja culmile semețe
Cu-a lor măreție, cu a lor grandoare,
Mi-au sculptat în minte visuri îndrăznețe
Și-am râvnit înaltul candid, cu ardoare.

Am crezut că-s trepte către fericire,
Că sunt apogeuri de virtuți, noblețe,
De departe-n vârfuri zăream strălucire,
Acum văd în toate umbre de tristețe.

Cum pe bolta vieții nu stă doar seninul,
M-au ajuns furtuna și vântul în volburi
Și însingurării i-am gustat pelinul …
Ce-adăpost să afli-n găunoase scorburi!

Cât doream o rază sufletul să-mi ungă,
Doar că ploaia aspră nu voia să plece…
Mi-am călit răbdarea să fie-ndelungă …
Ce-aștepți de la piatra fără simțuri, rece!

La sorți de izbândă se răresc chezașii,
Toate au o vreme, sigur e-asfinţitul,
Mai rari, mai nesiguri, mai greoi sunt pașii …
Oare cât mai este până-ating sfârşitul?

Culmile mă cheamă, dar nu mai au vrajă,
Mai ajung la mine vechi, târzii ecouri,
Amăgitei inimi am să-i pun o strajă,
Crestele-s mărețe numai în tablouri!

Olivia Pocol 

Nu astepta pana nu mai este

Text: Proverbele 23:15-24                       

„… părinţii sint slava copiilor lor”. Proverbele 17:6

Iată o scrisoare scrisă de un om care a simţit că trebuie să dea glas dragostei pentru tatăl lui, chiar dacă acesta era mort de 30 de ani:
Dragă tată:
Simt că trebuie să spun unele lucruri pe care am neglijat să le spun atunci cînd eram copil. Numai după ce am trecut prin şcoala lungă şi grea a vieţii, înţeleg ceea ce am simţit atunci. Eu trebuie să fi fost o încercare amară pentru tine. Am crezut în ideile mele superficiale, dar numai acum îmi dau seama cat de ridicole erau faţă de profunzimea înţelepciunii tale mature. Vreau să-mi mărturisesc una din cele mai grave greşeli – că am crezut că într-un fel tu nu înţelegi. Mă cunoşteai mai bine decat mă cunoşteam eu însumi. Înţelepciunea ta mă înconjura aşa cum apele oceanului înconjoară o insulă. Cat de multă răbdare ai avut cu mine! Ce îndelungă răbdarel Aş vrea să pot să-ţi spun azi cat de mult te iubesc şi cat de mult te preţuiesc.


Nu va trece mult şi voi fi şi eu acolo şi cred că tu vei fi cel dintai să-mi iei mana şi să mă conduci în slavă. Atunci vei realiza că nici un dor, nici o suferinţă investită în mine n-a fost zadarnică. Îmi pare atat de rău pentru nechibzuinţa mea şi pentru lipsa de dragoste, dar slavă Domnului, te voi întalni curand pe străzile de aur, deoarece m-ai iubit, rugandu-te neancetat pentru fiul tău neascultător! Cu dragoste, fiul tău recunoscător. Dacă tatăl tău mai trăieşte încă, exprimă-ţi dragostea şi aprecierea pentru el chiar azi. Nu aştepta pană cînd nu mai este! -H.G.B.

Mulţumindu-Ţi, Doamne, pentru taţii
Ce ne-arată-n faptă şi cuvant
Ascultarea sfantă-a voii Tale
Şi iubirea de Cuvantul sfant.” – Johnson

Mulţumim lui Dumnezeu pentru taţii care nu numai că ne-au adus la viaţă, dar ne-au învăţat si cum să trăim

Painea zilnica