Căldicel

ReferințeApocalipsa 3:15-16

Nu m-am răcit, dar nici nu dau în clocot,
În turlă–n văzul tuturor sunt „clopot”,
Îmi văd de ale mele, îmi ştiu rostul,
Dar eu nu risc, plătească alţii costul!

N-am dat chiar tot, dar zic c-am dat destul,
Muncesc şi-adun, dar nu-s un „nesătul”,
În bătălie nu-s în focul luptei,
Nu-s victimă, dar nici adeptul „proptei”.

Sunt cumpătat, vreau neutralitate,
Şi-s tolerant, eu caut echitate!
Nu-mi sta în cale şi te las în pace,
Tu faci ce vrei, la fel fac eu ce-mi place!

Nu sunt habotnic, nu stârnesc „tumulturi”
Eu zbor înalt, dar nu chiar printre vulturi,
Am obosit să lupt, mai lupte şi-alţii!
Nu-s trădător, dar nici nu-mi caut fraţii.

Lipsă nu duc, nu cer nimic la semeni,
Trăiesc credinţa, dar în ai mei termeni,
Mi-e bine-aşa, nu vreau să caut gâlceavă,
Nu-s grâul copt, dar nu mă văd nici pleavă.

………………………………………. .

Creştinul căldicel mai sus vorbeşte
Fără să ştie cât se osândeşte …
Pe Domnul nu-l cunoaşte şi nici harul
Nu l-a gustat, nu i-a trecut hotarul.

Chip al iubirii nedesăvârşite
Şi-al compromisurilor nesfârşite,
El nu iubeşte, dar nu-i prins de ură,
Mereu cu jumătatea de măsură…

Creştinul căldicel … ce mult se-nşală!
La cer aspiră … fără năduşeală,
Cu o credinţă moartă, nedeplină,
Stârnind mânia sfântă ce-o să vină.

Şi „cine nu-i cu Mine-mi stă-mpotrivă”
Ne spune Domnul,”barcă în derivă”,
Iar cine nu adună risipeşte,
Cel ce aici nu dă … sus păgubeşte!

Creştinul căldicel … de somn cuprins,
Cândva „în flăcări”, azi tăciune stins,
Cu groază s-a trezi în ziua-aceea
În rândul celor din Laodiceea.

Olivia Pocol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s