Tăcuta lume

La moara lui Felix

Se tace îndârjit, abrupt, rapace,
Conspirativ se tace-n cârdășie,
Pe un pământ bolnav de limbuție
De Dumnezeu tot mai vârtos…se tace!

Cancanuri colorate viu, vivace,
Absorb atenții măsluind lumină,
Iar viața însăși este clandestină
Când de Cristos și jertfa Lui…se tace!

Se scrie încordat, febril, tenace,
Despre mondenități sau vernisaje,
De flecăreli alimentând miraje,
Dar despre mântuire doar…se tace!

De ton trezite gamele buimace
Se-nflăcărază-n cântece ritmate;
Se cântă despe tot și despre toate
Însă de viața veșnică…se tace!

Iar când lumina-n galerii își face
Noi curcubeie-n pânze pe simeze,
O lume pare să se-nfiripeze
Dar despre scene biblice…se tace!

Vremelnicia s-a ornat, dibace,
Captând atenția sferă cu sferă,
Iar omul prins în cursa-i efemeră
Despre ce-i veșnic și vital…doar tace!

Dar cei ce știu, prin orișice mijloace
Să etaleze lucrurile sacre
Și prin angajament să se consacre:
Vom scrie, vom vorbi, dar…vom și face!

Simion Felix Marțian

Vezi articolul original

Viața-și ține curs, în taină…

Viața-și ține curs, în taină: răsună goarna izbăvirii,
Mireasa își îmbracă haina-n divin și tandru al nemuririi.

Solemn și splendid, nevisat, eternul, cântă imn Iubirii,
Isus e Rege și Împărat, domnește oda fericirii.

Te uiți și vezi: sclipiri și sunet, de armonie și splendoare,
Al veșniciei viu răsunet, în țara Veșnicului Soare!

Ce minunat, ce frumusețe, ce bucurii nemărginite,
Adorat în grai-tandrețe, în armonii neînchipuite,

E Cel ce a fost, va fi și este, ce prin El, toate se țin!
Nu, nu e vis, nu e poveste, e un etern prin Cel Divin!

Ce s-a dat, venind sa moară, răscumpărând din morți și chin,
Veacuri adunând comoară, spre moștenire în senin.

Mareața zi a sărbătorii, stă să înceapă în curând,
Ferice-s fiice-n El, feciorii, ce așteaptă în pas-dor, veghind.

 Lidia Cojocaru

Maretia Lui Dumnezeu

Text: Psalmul 104:10-26                        

„… iar cocostarcul îşi are locuinţa în chiparoşi… „Psalmul 104:17

In textul biblic de astăzi, psalmistul II proslăveşte pe Domnul pentru măreţia Sa revelată prin lucrările minunate ale creaţiei. El aminteşte mereu cititorului de minunatele căi prin care Domnul poartă de grijă creaturilor Sale: dăruindu-Ie apă, lumina soarelui şi vegetaţia. Psalmistul subliniază de asemenea că El a făcut şi copacii pentru ca păsările cerului să-şi facă în ramurile lor cuiburile.
In timp ce jucam golf cu prietenul meu Dave, acesta s-a oprit arătandu-mi uimit ceva. A dat la o parte ramurile bogate ale unui molid albastru. Acolo, odihnindu-se pe o creangă, era cuibul construit cu măestrie al unei familii de sticleţi. Era cam la înălţimea capului unui om, dar era ascuns cu atata grijă încat nici unul din jucătorii de golf nu ar fi avut posibilitatea să-l vadă de la mai mult de caţiva metri distanţă. Două crengi groase acopereau cuibul astfel încat să-l scutească de apele ploilor. Era ancorat atat de bine că nici cea mai puternică furtună nu l-ar fi putut smulge. Pasărea mamă l-a construit departe de trunchiul copacului astfel că nici un animal de pradă să nu-i producă daune. Copacul era un loc perfect pentru acest cuib – un copac pregătit de Dumnezeu pentru ca păsările să-şi crească puişorii. „Pentru mine”, a comentat Dave, aceasta este măreţia lui Dumnezeu. Este încă un motiv să mă încred în El. Nu înţeleg cum poate cineva să fie ateu!”

Lucrările lui Dumnezeu în creaţie, chiar şi acelea prin care El asigură un loc pentru cuibul pâsăricii, sunt minunate şi dincolo de orice descriere. Fie ca măreţia lui Dumnezeu să ne facă, aşa cum l-a făcut pe psalmist, să-L lăudăm atat timp cat vom trăi (v. 33). – D.C.E.

„Tot ce e frumos şi-nălţător,
Fiinţe mari şi minunate,
Tot ce e-nţelept şi uimitor,
Toate-s prin Cristos create.”  – Alexander

„Toată creaţiunea, cu degetul întins, arată spre Dumnezeu‘

Painea zilnica