Este nevoie de munca

Text: 1 Timotei 6:11-16  

Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.„1 Timotei 4:7

Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decat a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină” (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfantă şi bună izvorand dintr-o adancă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptînd ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gandim la aceasta astfel: să presupunem că o tanără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rand, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcand exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie.


Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament” extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului” nostru, Duhul Sfant. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvantul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă! – D.C.E.

Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul,
Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept.
Pană ce Domnul meu va stăpani
Peste viaţa şi inima din piept.” – Brandt

Fără luptă, nu-i cunună

Painea zilnica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s