Nu te-ntinde prea mult!

Text: Proverbe 16:1-9, 18, 19

…eu spun fiecăruia din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decat se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine…” Romani 12:3

Societatea modernă subscrie la filozofia care spune: „Du-te atat de departe cat poţi. Nu fi satisfăcut pană nu ajungi la varf. Tu meriţi ce este mai bun”. Dar Biblia spune să nu avem o părere prea înaltă despre noi înşine. Mandria şi ambiţia noastră, atracţia de-a fi numărul unu, ne pot determina să ne întindem prea mult. Ele ne vor duce la cădere (Proverbele 16:18, 19). William Shakespeare a ilustrat această tendinţă a fiinţei umane în piesa sa: „Richard al III-lea”. Ea ne vorbeşte istoria unui om din înalta nobilime britanică. De fapt, avea bogăţie şi putere mare, din cauză că fratele lui era regele ţării. Cu toate acestea, nu era satisfăcut. Se uita cu ochi invidioşi la tron. Nimic în afara purtării coroanei nu-l mai putea satisface. Astfel că s-a hotărat să pună mana pe ea. Pe măsură ce se desfăşoară piesa, Richard este implicat din fărădelege în fărădelege, ba chiar şi în crimă. Richard îşi atinge ţinta şi se încoronează singur ca rege. Dar oamenii de bine ai Angliei se ridică împotriva lui într-o mare revoltă. Armatele mărşăluesc una împotriva celeilalte şi Richard III este ucis în lupte. Tocmai premiul după care a alergat cu atata patimă l-a distrus. Se ridicase prea sus.


Ai fost şi tu prins cumva în cercul periculos de-a gandi că meriţi mai mult şi mai bine? Toţi trebuie să fugim de pericolul de-a fi nemulţumiţi de locul în care ne-a pus Dumnezeu. Iată de ce este bine să avem proaspete în minte versete ca acelea de azi. Ele ne vor ajuta să nu ne întindem prea mult.        – D.C.E.

Ce suntem noi, Doamne? – umbră şi părere,
Un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere!
Ce curand ne creşte şi ne ia pămantul,
Izvoram ca apa şi plecăm ca vantul. ” Traian Dorz

Dacă vrei să faci lucruri mari, trebuie să rămai mic

Painea zilnica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s