Urca domol înspre Betel

Ciprian I. Bârsan

Urca domol înspre Betel
Pe vremuri Elisei
Prooroc pe-atunci în Israel
Și respectat între evrei

Slăbit de ani și obosit
Mergea încet bătrânul
În gânduri tainice-adâncit
Vorbind în șoaptă cu Stăpânul…

Când drumul i-a fost tulburat
De-o ceată răsfățată
De tinerei puși pe scandal
Batjocoră și ceartă

Suie pleșuvule-i strigau
Și alte vorbe de ocară
Și poate că îl și scuipau
Făcându-i viața amară

Se știe bine ce-a urmat
Ce cruntă judecată…
Doi urși pe toți i-a sfâșiat
Și i-a ucis îndată…

Nu-ți bate joc de un bătrân
Și nu-i stârni mânia
Neprihănitului Stăpân
Și să-ți atragi asupra ta urgia

Nu-L blestema pe Dumnezeu
Și nici pe slujitorul Lui
Ca nu cumva un urs sau chiar un leu
Să-ți taie pofta râsului

În fața perilor cărunți
Întotdeauna să te pleci
Și-n fața unei încrețite frunți
Nepăsător și rece…să nu treci

- Amin -

Puiu Chibici

Vezi articolul original

Săptămâna Patimilor

La moara lui Felix

DSC_0540a

E-atât de… mare Săptămâna Mare,
Atât de grea pe-a timpului balanță
Și-atât de plină-n propria-i vibranță
Că nu încape-n foi de calendare!

În ea s-a strâns istoria, strivită
De fenomene-n cavalcade stranii,
Și doar lumina caldă din cazanii
Redă privirii forma-i împlinită.

O săptămână cuprinzând în sine
Istoria scrâșnită prin suplicii,
Pe care niciun fel de artificii
N-o pot redecora în ”bun” sau ”bine”.

E săptămâna picurând cu sânge
Pe zilele trecând cu pumni și palme,
Pe ore de batjocuri și sudalme,
Pe clipe tragice când cerul plânge.

În fața valului imens de ură
Stă El, Hristosul, trist scrutând Calvarul,
Și către ceruri ridicând paharul
Îi soarbe cea din urmă picătură.

Cumplită săptămână a durerii,
Mai dai fiori prin timp, sfidând distanțe,
Și-ai fi ucis pe veci orice speranțe
De n-ar fi fost…și zorii Învierii!

Simion Felix Marțian

Vezi articolul original

Tăceri pascale

La moara lui Felix

DSC_5774

Pe noaptea de patimi se-ascute jungherul
Şi bubuie ura strivită-n torace
Când mâna rebelă atinge mânerul,
Dar Mielul de jertfă priveşte şi…tace!

Se-aprind vâlvătăi peste tragice bezne
Tivite cu păsări de pradă, rapace,
Şi sângele jertfei ajunge la glezne,
Dar Mielul priveşte, ascultă şi…tace!

Se urcă spre mijloc potopul de sânge
Când drama la focul trădării se coace,
Durerea-i cumplită, dar Mielul nu plânge,
Revarsă iubire pe lume şi…tace!

Tăcerea e albă ca norii de cretă
Când sângele-ajunge la creştet, tenace,
Şi moartea vorace cuprinde discretă
În braţele-i Mielul. Mormântul Lui…tace!

Dar actul final e drapat de-nviere
Şi-n scenă-i un Miel, ca un şarpe de-aramă,
Ce-a rupt de pe drumul spre Cer bariere.
Acum nu mai tace. Mă cheamă, te cheamă…

Simion Felix Marţian
Vulcan, 15 aprilie 2019

Vezi articolul original

În Ghetsimani la rugăciune!

După Cina cea de taină
Spre Ghetsimani ei au plecat
Isus cu a smereniei haină
Pe genunchi s-a aplecat.

Cu ai Săi ucenici s-a dus
Le-a cerut să-l însoțească
Deoparte să stea, le-a spus
Le-a spus, să nu ațipească.

Să se roage, să vegheze,
Până El va fi venit
Să doarmă, să nu cuteze
Căci nu-i vremea de dormit.

Isus era trist, mâhnit
De toate ce-l aștepta
Pe genunchi stătea smerit
Și Tatălui se ruga.

De-ar putea să îndepărteze
Osânda ce avea să vie
Asupra Lui să vegheze
Însă voia Sa să fie.

Când Isus a revenit
Ucenicii Lui, dormeau
Pe toți din somn i-a trezit
I-a mustrat că nu vegheau.

Așa cum i-a îndemnat
Când s-a dus la rugăciune
Ce le-a spus n-au ascultat
Din nou la veghe îi pune.

Și din nou El s-a rugat
Paharul să nu îl bea
Dar răspuns n-a căpătat
Tatăl nu îi răspundea.

Când s-a întors iarăși dormeau
Din nou Domnul i-a mustrat
S-au plâns ca nu rezistau
Căci de veghe ar fi stat.

Ei nu aveau alt răspuns
Căci Duhul zelos era
Dar trupul era răpus
Oboseala-i învingea.

Isus iarăși i-a îndemnat
Să vegheze în tăcere
De trei ori El s-a rugat
Dar din Cer nimic, tăcere.

N-a primit nici un răspuns
De la Tatăl, Dumnezeu
Se va împlini ce-a spus
Orișicât ar fi de greu.

Va împlini ce a promis
Calvarul îl va răbda
Va fi cum Tatăl a spus
El se va sacrifica!

florenta.sarmasan 

Doctori care lucreaza cu Dumnezeu

Text: Iacov 5:13-18

„… rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Iacov 5:16

Un doctor binecunoscut dintr-un mare spital, petrecea întotdeauna cateva momente singur înainte de-a intra în sala de operaţie. Calificarea şi îndemanarea sa remarcabilă precum şi calmul său în presiunea intervenţiilor chirurgicale, i-au făcut pe tinerii medici să se întrebe dacă nu exista o relaţie între succesul său şi procedeul său neobişnuit. Într-o zi unul dintre ei a avut curajul să-l întrebe pe specialist despre acest lucru. „Da, a spus el, există o legătură precisă între
cele două. Înaintea fiecărei operaţii cer Celui mai mare Medic să-mi călăuzească mainile. In multe ocazii sunt confruntat cu situaţii foarte delicate sau cu condiţii neprevăzute ale pacienţilor şi cu greu pot decide ce să fac. În timpul acela devin imediat conştient de ajutorul lui Dumnezeu. Îmi dă întotdeauna înţelepciunea de care am nevoie pentru a încheia operaţia cu succes. Nu iau niciodată bisturiul în mînă fără să-I cer ajutorul.” Curand după aceea întreg personalul şi pacienţii acelui spital l-au numit: „doctorul care lucrează împreună cu Dumnezeu”.


La catva timp după aceea, un om şi-a adus fetiţa la spital pentru a fi operată. Auzise despre medicul care se ruga lui Dumnezeu şi omul a insistat ca numai acest medic să-i opereze copilul. In ultimă instanţă, orice vindecare vine de la Dumnezeu (Psalmul 103:3), dar trebuie să-I fim mulţumitori pentru aceşti bărbaţi şi femei, dedicaţi slujbei lor, care înainte de orice, atunci cand se ocupă de pacienţii lor, caută ajutorul lui Dumnezeu pentru a fi folosiţi de El. – H.G.B.

Binecuvantă Doamne, medicul cel credincios
Ce în rugă cere călăuzirea lui Cristos.
Ajută-l să combine cu înţelepciune
Reţeta lui cu multă, sfantă rugăciune. ”      – H.G.B.

Un doctor înţelept întotdeauna II consultă pe Doctorul doctorilor

Painea zilnica