Sonet febril

La moara lui Felix

Creuzetul minții fumegând se-ncinge
Ca o jertfă sacră în acest demers,
Când adună ziceri de turnat în vers,
Dând poemul care luminând convinge.

Ce e scris cu febră este de neșters
Și ce poartă patos nu se poate stinge;
Când erupe lava și-apoi se prelinge,
Vii reverberații cadențează-n mers.

De aceea, Doamne, umple-mă de Tine,
De iubire sfântă, care-i foc divin,
Ca să-mi fiarbă scrisul izvodind rubine.

Și-ncălzit de focul fâlfâind carmin
Peste versuri care înfloresc senine,
Să pot spune-n stihuri: scriu, iubesc, mă-nchin!Simion Felix Marțian
Vulcan, 17 aprilie 2021

Vezi articolul original

Altă dată…

… Altă dată, poate mâine,
Când își strânge pomul floarea,
Când se-nchide largul zării și își leapădă splendoarea,
Când e boală şi nu-i pâine,
Iar tu n-ai nici o ieșire pentru starea disperată,
Fiindcă-atunci când ai de toate, totul lași pe altădată.

— Astăzi suntem ocupați,
Însă, dacă insistați,
Ne legăm că într-o zi
Vom veni
S-auzim ce ne-ndemnați.

… Altă dată, peste-un an,
Peste doi sau cine știe?
Să te-nsori, să-ți creşti copii, să mai faci ce-o fi să fie,
Adunând ban lângă ban;
Până-ți intră moartea-n casă, iar tu n-ai nici o putere
Fiindcă nu cunoşti odihna ce-ți aduce mângâiere.

— Vă-nțelegem doleanța,
Însă azi păstrați distanța,
Că avem nițică treabă
Și e grabă,
Că se-apropie vacanța.

… Altă dată! Nu e vreme
Chiar acum de pocăință –
Doar eşti om de omenie – şi- ai să cauți şi credință,
Însă ai ceva probleme.
O, de-ai prinde izbăvirea, nu cumva să vin-o zi
Când vei căuta chemarea, însă n-o vei auzi.

— Azi suntem cam obosiți,
Însă, mâine, mai veniți;
Despre viața de apoi
Vrem și noi
Să cunoaștem ce gândiți.

… Stai, ascultă! Nu auzi
Cum în inimă-și fac locul stropi de rouă, muguri cruzi?
Nu simți Vestea minunată
Cum s-a-ntors să-ți spună iarăși să n-o lași să stea în drum?
Cum s-aștepți o altă dată? !
Ce te-mpiedică acum?

Viorica Mariniuc 

Cine sta pe tronul vietii mele?

Text: Matei 23:1-12

..Jnvăţaţi de la Mine căci Eu sint bland şi smerit cu inima…” Matei 11:29

Cand pictura lui Rafael „Madona Sixtină” a fost adusă la Drezda în Germania, ea a fost expusă mai întai în palatul regal. Locul cel mai luminos din salon era ocupat de către tronul regal. Observând situaţia, regele s-a sculat de pe tron, spunand: „Să-i facem loc nemuritorului Rafael!” Tot astfel, există numai un tron în inima omului, şi cea mai importantă întrebare pentru noi este: Cine ocupă locul acela al autorităţii? Este el ocupat de Cristos sau de eul nostru?
În zilele lui Isus, conducătorii religioşi, plini de mandrie doreau să fie văzuţi cu El. Autoinvitandu-se la ospeţe şi banchete, căutau locurile cele mai bune din faţă. Chiar şi ucenicii Săi s-au certat care să fie mai mare. Cu toate acestea, între ei stătea Dumnezeu „Cel arătat în trup” (1 Timotei 3:16), spunand: „Eu sînt bland şi smerit cu inima”.

Singura Sa consideraţie era cum să-L glorifice pe Dumnezeu şi să-i binecuvante pe cei din jur. Dacă vrem să-I urmăm exemplul şi să învăţăm de la El, atunci dorinţele noastre egoiste trebuie date la o parte. Horatius Bonar a comentat odată că el poate să-şi dea seama cand un creştin creşte şi se zideşte. EI a spus: „Un credincios II va înălţa pe învăţătorul lui, va vorbi puţin despre realizările sale şi va deveni tot mai mic în propriii lui ochi”. Azi să ne punem următoarea întrebare: „Cine stă pe tronul vieţii mele – eul sau Mantuitorul?” Dacă este eul, atunci să învăţăm de la Isus care este bland şi smerit cu inima. Să-I facem loc lui Isus! -H.G.B.

Isuse, Mare fără margini
De binecuvantări şi har;
Umila noastră mulţumire
în faţa Ta-ngenunche iar. ”   – Traian Dorz.

Dă-I lui Dumnezeu acel loc în inima ta pe care-l are El în univers

Painea zilnica