Răscumpărătorul meu e viu

Răscumpărătorul meu e viu,

„Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu „Iov 19/256

O creangă înflorește, soarele urcă,
Izvorul speranței începe să curgă,
Ciocârlia cântă- n zorii dimineții:
„-Te lăudăm, Isuse, Domnul Vieții!”

Cântă și mierla, glasul i se înalță,
Roua dimineții, în pustiu, e viață,
Crinul de nisip soarbe rouă în pustiu:
-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!

A pornit și vântul, zboară spre colină,
Două femei se grăbesc spre o grădină,
În mână, un muc slăbuț cu glas fumuriu:
-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!”

Dar Stânca-i mișcată, Mormântul este gol,
Dinspre cer, coboară, în grădină, un stol,
-„Mormântul este gol!” vântul tare a strigat,
El nu e printre morți, Cristos a înviat!”

Păsări cântă în cor la Mormântul pustiu:
„-Nu căutați printre morți pe Cel ce e viu!
Mucul nu se va stinge, va fi mai mlădiu,
Isus, Răscumpărătorul tău este viu!

Isus este acum în raza de soare,
Isus umblă acum pe valuri de mare.
El e pe munte, și în floarea de smochin:
-„Isuse, nu Te vedem, totuși Te simțim!”

Dacă ești trist, bolnav, ca și Iov cel milos,
De ești un muc bătrân, nu mai ești de folos,
Privește Mormântul, ce e gol și pustiu:
„-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!”

De ești ca Maria, nu Il vezi pe Isus,
Ia rouă cerească și privește în sus!
Strigă înspre mare, strigă spre pustiu:
-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!”

Raza cerească, zâmbitoare, tot urcă,
Izvorul sfânt de Har începe să curgă,
Glasul ciocârliei e flaut argintiu:
-Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu!

Arancutean Eliza 

„Te intalnesc la rugaciune?”

Text: Efeseni 6:10-20

„Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa..”. Efeseni 6:18

Cat de des stăm de vorbă cu Isus? Ne rugăm cu regularitate sau numai ocazional? Domnul nostru ne-a spus că trebuie „să ne rugăm şi să nu ne lăsăm” (Luca 18:1). Pavel a dat ecou aceluiaşi adevăr cand ne sfătuieşte: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri” (Coloseni 4:2).
Se spune că primii creştini nu se întalneau fără să invoce binecuvantarea lui Dumnezeu, şi nu plecau fără să-I aducă mulţumiri. Ni se spune, de asemenea, că în evul mediu orice întamplare făcea ca imediat, toţi credincioşii, să se adune la rugăciune. Cand umbrele nopţii se risipeau şi răsăritul soarelui înviora lumea, cand clopotul anunţa moartea cuiva sau cand păsările migratoare anunţau schimbarea anotimpului, credincioşii îngenuncheau şi se rugau.

Sir Thomas Browne, autorul cărţii „Religio Medici” a făcut un legămant cu sine însuşi „să mă rog în toate locurile unde liniştea invită sufletul la meditaţie şi să nu fie stradă în oraşul meu unde să nu iau legătura cu Salvatorul”.
John Fletcher de Madeley din Anglia, avea obiceiul ca, de fiecare dată cand se întalnea cu un creştin, să nu-l lase fără să-l întrebe: „Prietene, te-am întalnit în rugăciune?” Acest salut neobişnuit îi aducea aminte persoanei că viaţa trebuie să fie o expresie a părtăşiei neantrerupte în rugăciune cu Dumnezeu. Dacă cineva te-ar saluta aşa neobişnuit ca John Fletcher, ce ai răspunde? Este viaţa ta caracterizată de legătura plină de bucurie cu Isus şi de stăruinţa neobosită în rugăciune?     – H.G.B.

„Nu-i ceas mai sfant decat acela în care-s fraţii adunaţi
şi inimi langă inimi una în duh se roagă-ngenuncheaţi;
cand rugăciunea lor se-nalţă scăldată-n lacrimi prin Cristos,
îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri, pămantu-i sus iar ceru-i jos.” Traian Dorz

„Un creştin ce nu se roagă lui Cristos este un creştin neputincios„

Painea zilnica