Învierea

Îndurerate … și în duh zdrobite,
Către mormânt femeile s-au dus
‎Cu-aloe, mirt, miresme … pregătite
Să-mbălsămeze trupul lui Isus.

‎Dar s-au oprit, privind cu tulburare
La piatra ce-o aflară răsturnată …
Mormântu-i gol și-n tainica vibrare
Doi îngeri li s-au arătat deodată.

A-nviat Domnul! De ce-L mai căutați?
Stă scris c-a treia zi o să-nvieze!
Mergeți și tuturor de veste dați
‎Și inima să nu vi se-ntristeze!

Și-n straie ca lumina albă-a Lunii
Se-arată Unul … grădinarul nu-i.
Marie, strigă Domnul. -Tu? Rabuni!
-Să nu mă ții, La Tatal azi mă sui!

Mergeți acum și spuneți l-ai Mei frați
Că m-ați văzut și c-o să vin curând
În Galileea-n grab’ v-alăturați.
Îi văd ascunși, de frică tremurând.

‎În seara primei zile-a săptămânii
Isus intra prin ușile-ncuiate
Străpuns în coastă și în palma mâinii,
Pace-aducea în inimi sfâșiate.

Mormântul nu ar fi putut să-L lege
Pe Domnul sfânt de viață dătător.
Sfârșind blestemul greu adus de Lege,
S-a ridicat din morți triumfător.

Sfârșită-i lupta, boldul morții-i frânt
Ne este nouă pârgă de-nviere,
A întărit al nostru crezământ
Și-a parafat a noastră înfiere.

Acelaşi Duh, ce dincolo de astre
Pe Domnul l-a-nălţat cu slavă mare
Va învia și trupurile noastre
Într-o miraculoasă transformare.

Olivia Pocol