Învierea – mireasma iertării

Răsună azi ca un ecou ciocanul care bate,
Un zgomot dureros și greu, durere ca de moarte.
O mamă care plânge, îngenuncheată în suspine
Văzând pe fiul ei, Isus, ce moare pentru lume.

Plânge Maria, plânge și Ioan, parcă tot cerul plânge,
Acel ce-a dăruit iubire, în groază, chin se frânge
El, Fiu din Dumnezeu preasfânt și fără de păcat,
Ia vina tuturor și-o spală în Sângele-I nevinovat.

Picură stropi de iertare divină pe dealul Golgotei,
Ce șterge greșita sentință de moarte a gloatei,
Stropit cu Sângele izbăvitor e-altarul cel de Paște,
Ca mântuiți să fim cu toți, prin har, și nu prin fapte.

Mireasma mirului turnat pe capul Lui răsfiră
Frânturi din marea dragoste ce-n cruce-L pironiră,
Ca toți acei ce-au fost dușmani prin firea pământească,
Să aibă viață din belșug, de-a pururi să trăiască!

Ce preț nespus plătit-a El pentru omenirea-ntreagă,
Stând pironit pe-al morții lemn, ca toți să înțeleagă,
Că nu este o altă cale, o altă poartă de salvare
Decât prin al Său Nume sfânt se capătă iertare.

Ce minunat Răscumpărător, ce pildă de iubire!
De am putea azi înțelege prețul de ispășire,
Nu am mai sta robi nepăsării, sub jugul de tăcere
Ci am străbate-n lung și-n lat vestea de Înviere!

Că moartea cu-ale ei talazuri nu L-au putut învinge,
Că viața ce-o purta în piept nu i-au putut-o stinge,
C-a biruit și-ultim dușman și pe al ei stăpân,
Și îi așteaptă pe ai Săi în Paradis de cânt.

Unde va șterge lacrima celor ce au trudit,
Și-n locul ei va triumfa un imn de bucurie,
Îl vom slăvi, cu cer cântând, pentru că S-a jertfit,
Și-a dăruit, celor ce cred, un drept la mântuire!

Alexandra C. S.  

Din pricina Pastelor

Text: 1 Corinteni 15:1-20

Dar acum Cristos a înviat din morţi, parga celor adormiţi.” 1 Corinteni 15:20

Cristos a înviat! Ce mesaj schimbător de vieţi conţin aceste scurte cuvinte! Oamenii cărora le scria apostolul Pavel această epistolă ştiau acest lucru, dar unii din ei nu captaseră adevărul că prin învierea Sa, Cristos îi asigură pe toţi credincioşii Săi că vor învia şi ei în trup.
Acest adevăr a fost deosebit de mangaietor pentru o femeie, pe nume Frieda Barkman, după ce fiul ei adoptiv.Vernon, în varstă de 15 ani, a fost omorat într-un accident.
Temandu-se că va fi curand uitat de către cei mai mulţi din prietenii săi, ea a început să le scrie cu multă insistenţă, sperand ca în felul acesta, le va păstra vie memoria fiului ei. Apoi, deodată şi-a dat seama că ea n-are nevoie să mai facă aceasta. Vernon era încă viu. Nu îşi încetase existenţa. El se va întîlni din nou cu toţi prietenii lui. De unde ştia? Iată răspunsul ei: „Datorită Paştelui. Pentru că la ultima noastră rugăciune în familie, el s-a rugat: „Iţi mulţumesc, Doamne, Dumnezeule, că sunt copilul Tău”.


Rareori mă gîndesc la toţi bunicii mei, la unchi şi mătuşi şi la mulţi alţii ce au plecat din lumea aceasta. Cat de repede uităm noi! Cat de repede vom fi uitaţi, după ce-am plecat. Dar acesta nu este un lucru de care trebuie să ne îngrijorăm. Datorită Paştelui, ştim că noi, creştinii, ne vom întîlni din nou de partea cealaltă. In trupurile de slavă ne vom îmbrăţişa unii cu alţii din nou. Datorită Paştelor, orizontul este strălucitor! Viaţa poate părea deprimantă, dar nu este – nu pentru un copil al lui Dumnezeu! Datorită Paştelor, Cristos trăieşte, şi noi vom trăi.  – H.V.L.

Zburăm acum spre locul în care Cristos
Cu drag ne conduce spre cerul frumos.
Ca Isus trăi-vom învierii misterul;
A noastră e crucea, mormantul şi cerul. ”   – Wesley

învierea lui Cristos este mugurul promisiunii – învierea noastră este floarea împlinirii ei

Painea zilnica

”Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” – Ps.50:15

Ciprian I. Bârsan

Cateva sfaturi biblice cu privire la aceasta situație pe care Dumnezeu a îngăduit-o în viața națiunii noastre.

1. Sa fimRESPONSABILIsi sa ne supunem hotărârii luate de comunitate.

2. Sa nu intram în panică, Dumnezeu este in control. Dacă ți-e totuși teamăROAGA-TE,face bine pentru suflet

3. Nu cautați vinovați, cel mai potrivit este să neREZOLVĂMfiecare problema păcatelor personale! Ai acum posibilitatea sa te pocăiești

4. Nu te lasa antrenat în discuți nepotrivite, ai grija de unde primesti informatia.RESPINGEcategoric informațiile false

5.RESPECTĂnormele de igiena.

Am cautat un verset ce ne va ajuta cu siguranță:

”Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” – Ps.50:15

CREDE și respinge frica!

Cu dragoste,

Ciprian Bârsan

Vezi articolul original