Gata de plecare

Text: Psalmul 30

…seara vine plansul, iar dimineaţa veselia”. Psalmul 30:5

Viaţa din ceruri este cu mult mai bună decît orice poate oferi pămantul, şi cu toate acestea facem tot ce putem pentru a evita moartea. Dacă ne îmbolnăvim, ne rugăm pentru însănătoşire. Nici psalmistul n-a fost un om diferit de noi. Îşi începe psalmul 30 prin a-L lăuda pe Domnul, pentru că 1-a salvat de la moarte (versetele 1-4). Apoi, declară că suferinţa sa, care reflectă mania lui Dumnezeu, a fost numai temporară, pe cand îndurarea Domnului este veşnică (versetul 5). Ne spune, apoi, de ce s-a îmbolnăvit şi ce a învăţat din suferinţe. Devenise mandru şi Dumnezeu a lăsat boala ca să-1 umilească şi să-i dea o nouă perspectivă a vieţii. El vede mai clar ca oricand că binecuvantările veşnice sunt mult mai mari ca suferinţele prezentului. Încheindu-şi cantarea, se bucură de perspectiva pe care o are, de a-L lăuda pe Domnul veşnic. Dumnezeu 1-a pregătit, astfel că poate muri de-acum în pace.


Cand mama avea în jur de şaizeci de ani, doctorul i-a spus că va muri curand datorită unei boli de inimă. A fost deznădăjduită. Iubea viaţa şi nu voia să-şi lase familia. Ne-am rugat pentru însănătoşirea ei, şi Dumnezeu i-a răspuns cu bunătate, dandu-i încă 12 ani de viaţă. Cu puţin înainte de-a muri, am întrebat-o: „Mămică, încă ţi-e frică de moarte?” Cu un zîmbet mi-a spus: „Nu, sunt gata.”
Creştine, să nu te simţi vinovat dacă nu doreşti să mori. Dumnezeu te-a făcut astfel. Şi nu te îngrijora de moarte. Dumnezeu te va pregăti pentru ziua aceea. Continuă să umbli cu El, să faci voia Sa, să te încrezi în El pentru toate lipsurile tale. Cînd vei fi chemat acasă, Dumnezeu îţi va da harul Său şi vei fi gata de drum. – H.V.L.

Cum sigur vine noaptea, necazu-i aici
Şi sigur ca ziua se duce-n uitare.
Dar mai sigur ca toate va fi bucuria
în ceruri, sublimă şi fără hotare. ”    – D.J.D.

Moartea este ultimul capitol al viepi şi primul capital al eternităţii

Painea zilnica

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s