Sonet înmugurit

La moara lui Felix

Când seva-şi duce valul viu de viaţă,
Ţâşnind în muguri verzi cu ochi de soare,
Cocoşii vremii cântă: Deşteptare!
Şi-un cor imens cu imnuri ne răsfaţă.
 
Se sting metehne-n scoarţa care doare
Şi-n trunchiul vechi ce-n soare se dezgheaţă,
Scriind cu muguri magica prefaţă
A vieţii noi de cântec şi culoare.

 
Purtăm în noi prea reci şi triste  toamne
Cu brume albe scuturând petale,
Şi ierni cu-ngheţ venit să ne condamne;
 
Dar vrem înmuguriri spirituale,
De-aceea Te rugăm din suflet, Doamne,
Ne dă căldura mângâierii Tale!
 
Simion Felix Marţian

Vezi articolul original

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s