Ca iarba

Ca iarba de pe câmp ne este viața,
O floare cu mirosu-i parfumat
Răsare și-nflorește dimineața
De-i ruptă, până seara s-a uscat.

Putem ca să trăim o zi sau două
Sau chiar și peste noăzeci de ani
Lungimea vieții nu ni-i dată nouă
Și nu se poate cumpăra cu bani.

Venim fără să vrem în astă lume
Și-n timp ne construim un ideal
Dar viața-i un ocean cu valu-n spume
Și n-ajung toți precum doresc la mal.

Căci viața noastră-i doar un fir de ață
Mai lung, sau scurt, dar stă înfășurat
Pe degetul Acelui ce dă viață
Care pe om din tină l-a creat.

Căci Dumnezeu, a toate Creatorul
Ne dăruiește viața pe pământ
Ne personalizează viitorul
Și ni se revelează prin Cuvânt.

De la-nceput cerut-a ascultare
Dar primul cuplu care-a fost creat
Nesocotind porunca salvatoare
La toți adus-au moartea prin păcat.

Așa se face-acum că fiecare
Păcatul lui Adam îl moștenim
Din prima clipă ce-o trăim sub soare
Un singur lucru-i sigur: că murim!

Da, viața noastră-i scurtă, efemeră
Prin lume suntem numai călători
Oricâte viața-aceasta îți oferă
Și-oricine-ai fi odată ai să mori.

Viața pe pământ e-o pregătire
Cu lupte, pierderi și câștig puțin
Ce vor rămâne doar o amintire
Acelora ce-n urma noastră vin.

Dar viața nicidecum nu se termină
Într-un mormânt, sub niște lespezi reci
Ci dincolo de humă și de tină
Transcede-n existență pentru veci.

Căci Sfântul Fiu veni din cer să moară
Plătind pe cruce vina lumii-ntregi
Ca orișicine crede să nu piară
Ci să primească viața pentru veci.

Plătind tot prețul de răscumpărare
Păcatul lui Adam l-a achitat
Iar moartea-n fața Lui putere n-are
C-a biruit, Hristos a înviat!

Deci moartea nu mai e pe veci stăpână
Chiar dacă pentr-un timp ne va lua
Și trupul se întoarce în țărână
Dar într-o zi și noi vom învia.

Căci Dumnezeu în marea Lui iubire
Pe sigurul Său Fiu ni l-a trimis
Prin El să ne aducă mântuire
Și viața în etern în Paradis.

Suntem un vas de lut, luat din tină
În care duh de viață El a pus
Amestecat cu Har și cu Lumină
De-un meșter ziditor, numit Isus.

De-aceea să luăm cu toți aminte
Și s-ascultăm de sfântul Lui Cuvânt
Să punem preț pe lucrurile sfinte
În pribegia noastră pe pământ.

Oricât ne-om bucura și-oricât vom plânge
Viața pe pământ se va sfârși
Dar fiind răscumpărați prin Sfântul Sânge
Trăi-vom cu Isus în veșnicii.

Daniel Hozan

Cerul-o speranta sigura

Text: Ioan 14:1-6

Şi după ce Mă voi duce si vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.” Ioan 14:3

Cei mai mulţi dintre oameni vor să meargă în cer. Ei speră că, într-o zi, cumva, vor intra pe „porţile de mărgăritar”. Dar cuvantul speranţă, aşa cum este folosit în Biblie, este mult mai mult decît o dorinţă puternică. El înseamnă „aşteptări sigure.” El nu lasă loc îndoielii.
Aceasta a fost speranţa care i-a umplut inima lui Rowland Hill, predicatorul din Londra care a exercitat o puternică influenţă în a doua parte a secolului al 18-lea, atît prin predicile pe care le-a ţinut în aer liber, cat şi prin acelea din Surrey Chapel. Ultima dată cand Hill a predicat în biserica aceea, a rămas după terminarea serviciului pană ce au plecat toţi, în afară de îngrijitorul clădirii. In timp ce se plimba încoace şi încolo pe culoarul dintre bănci, îngrijitorul I-a auzit repetînd cu profundă convingere cuvintele unui imn: „îl voi vedea acolo, O cat este de frumos! El nu va fi în glorii şi să mă lase jos”. De unde avea Rowland Hill o asemenea nădejde? Pentru că experimentase ceea ce spune un alt verset al cantării: „In locul meu pe cruce, Isus purtă păcatul. Şi-acum sant liberi, şi robul şi chezaşul”.


Da, noi, cei care ne-am încrezut în Cristos, avem siguranţa că vom merge în paradis. Putem spune: „El a murit în locul meu – luand asupra Sa mania Dumnezeului sfant şi drept – şi acum Dumnezeu mă vede pe deplin identificat cu Fiul Său”. Ne putem bizui pe cuvintele lui Isus spuse ucenicilor Săi: „Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi”. Aceasta este o siguranţă pentru orice creştin. Nădejdea noastră că vom merge în ceruri este o speranţă sigură. – P.R.V.

Sunt al Lui şi cred făgăduinţa Sa:
Toţi ne-om strînge iar, la al vieţii rau curat,
In sfanta, glorioasa-mpărăţie,
Şi greul vieţii fi-va un trecut uitat. ”  – Smith

Să fii salvat aici înseamnă să fii în siguranţă dincolo.

Painea zilnica