Sonetul dimineții din amurg

La moara lui Felix

Cuprins de ani ca de-o perfidă mreajă,
Îmi smulg secundele înfipte-n trup,
Dorind blestemul timpului să-l rup,
Sedus de veșnicie ca de-o vrajă.

Aș vrea să mai adaug un calup
La timpul ce se strânge ca o coajă,
Dar simt cum bucuria se degajă
Din sentimente noi, care erup,

Când văd venind spre mine, de la Cruce,
Un râu cu valuri ce-n iubire curg
Și cheia veșniciei îmi aduce.


Acum, prin timpul înghețat mă scurg
Și, stând lângă Acel ce mă conduce,
Mi-e dimineață-al trecerii amurg.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 12 februarie 2021

Vezi articolul original

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s