Priviti mereu in sus

Matei 14:22-33

Dar cînd a văzut că vantul era tare, s-a temut… ” Matei 14:30

Mai demult, cînd oamenii traversau America călare pe cai, o ceată de exploratori a noului continent ajunsese la rîul Susquehanna. Era primăvară şi apele rîului erau învolburate şi adînci. Analizînd situaţia, au decis să treacă de partea cealaltă în ciuda inundaţiei. In timp ce caii treceau vadul spre inima rîului, unul din călăreţi a fost aproape copleşit de ameţeală. Privind la apele învolburate ce-l înconjurau din toate părţile, a început să se clatine în şa. Colegul său care a băgat de seamă pericolul – temîndu-se că va cădea de pe cal – a strigat: „Uită-te sus, omule! Priveşte în sus!” Călăreţul îngrozit, a executat comanda, regăsindu-şi echilibrul.


Ceea ce l-a scăpat pe Petru de la înec a fost privitul în sus. Pentru că-si luase privirea de la Domnul, uitîndu-se la sine şi la valurile furioase ale mării, a început să se scufunde. Cît de mult semănăm cu el! în loc să ne găsim odihna în Cuvîntul Domnului şi în promisiunile Sale, începem să ne uităm la talazurile furioase ale vieţii, la vînturile perfide ale adversităţilor, la neputinţa noastră de-a ne rezolva problemele. Rezultatul? Ne cuprinde panica. De îndată ce privim la cu totul altceva decît la Domnul şi Cuvîntul Lui, şi încercăm să umblăm după simţuri, sîntem condamnaţi să ne înecăm în valurile împrejurărilor. Lucrul esenţial este să privim în sus – să ne aţintim privirile la Domnul Isus.
Creştine, autodisciplinează-te să nu mai priveşti jos la apele tulburi ale împrejurărilor. Îţi pui în pericol echilibrul spiritual. Priveşte mereu în sus!          – H.G.B.

Privind la Isus, mi-e sufletu-n lumină,
Deşi întreaga lume se zbate-n neagră tină.
Chiar marea de mugeşte cumplit în jurul meu
Eu am o pace sfîntă privind la Chipul Său ”  – Anonim

Painea zilnica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s