O imagine a ascultarii

Text: Faptele 8:26-40

Duhul a zis lui Filip: „Du-te, si ajunge carul acesta!” Filip a alergat…„Faptele 8:29, 30.

Poate că nici un animal nu dă dovadă de atîta ascultare ca şi cîinele ciobănesc australian. Cînd vine vremea ca turma să fie mutată dintr-o păşune în alta, cîinii aceştia dresaţi, lucrează în perfectă armonie cu ciobanii, pentru a le face pe aceste animale şovăielnice să se ducă la locul dorit. Ciobanul umblă călare, iar cîinii aleargă voioşi alături de el. Apoi el da o comandă şi cîinii încep să pună în mişcare turma de oi. Comenzile pentru cîini se dau prin fluieratul ferm din fluier şi prin porunci scurte, la care cîinii răspund cu o perfectă ascultare. Ciobanul, supraveghind întreaga turmă, vede oile care rămîn în urmă sau care o iau razna. Comenzile sale scurte, clare, transmit voia sa cîinilor şi ei le aduc înapoi în turmă cu o ascultare fără întîrziere.


Cristos, stăpînul nostru, Cel care ne conduce, este cel ce dă comenzile. Si nu trebuie să ne întrebăm ce doreşte El să facem. Dumnezeu Si-a revelat voia Sa prin Biblie. Din moment ce învăţăm principiile şi poruncile ei specifice, pe care ni le face de cunoscut Duhul Sfînt, nu avem decît să le ascultăm, întocmai şi fără comentarii. Si cînd facem astfel, lucrarea Sa în mijlocul poporului Său este dusă la îndeplinire. Reacţia lui Filip la porunca Duhului Sfînt a fost imediată. El n-a aşteptat o nouă poruncă sau un avertisment.
A fugit după carul famenului etiopian şi l-a găsit citind Scripturile. Dacă Filip ar fi ezitat, poate că ar fi pierdut ocazia să-l conducă la Cristos.
Să fim gata întotdeauna să-L ascultăm pe Dumnezeu!    – D.C.E.

„Ce-nseamnă să fiu al Tău, mă-nvaţă.
Iubire, credincioşie, lepădare de sine,
Slujire sfîntă, predare pe viaţă,
Ascultare fără rezerve de Tine.”

Cel mai potrivit răspuns la binecuvântarea nemeritată este ascultarea necondiţionată

Painea zilnica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s