Când faci cuiva o promisiune

Ciprian I. Bârsan

Când faci cuiva o promisiune
Nu-ntârzia s-o împlinești
Iar când te pleci în rugăciune
De ea mereu să-ți amintești

De te-ai legat cumva cu vorba
Să știi că-n cer s-a auzit
Și ce-ai rostit aici cu limba
De Domnul este cântărit

Căci astfel se cunoaște omul
După cuvântul ce l-a dat
Când îl respectă e ca pomul
Cu roade multe încărcat

Nu poți să ai o viață dublă
Cât timp tu te numești creștin
Nici să trăiești mânat de ură
Și nici să fii mereu meschin

Căci Domnul ce promite face
Și vrea să fim și noi la fel
Să viețuim cu toți în pace
Cum prin cuvânt ne-nvață El

Doar astfel binecuvântarea
Va fi peste al tău cămin
Iar când veni-va încercarea
El sigur îți va fi sprijin

Chiar dacă-ar fi să pierzi amice
Nu-ți trage vorba înapoi
Ci-ascultă un cuvânt ce zice
Când mori,pleci tot cu pumnii goi

Vezi articolul original 4 cuvinte mai mult

Să iubești nelimitat

Când te umilește omul, te ridică Dumnezeu,
Să nu-ți fie deloc teamă, te va-mbărbăta mereu.
Oamenii prin răutate, vor să-ți spulbere credința
Dar tu mergi tot înainte, înainte-i biruința.

Dragostea este răspunsul pe care poți să-l dai mereu
Chiar de ești batjocorit, chiar de ești în ceasul greu.
Căci porunca cea mai mare-i să iubești nelimitat,
Dacă poți să faci aceasta, ești un om eliberat.

Inima să-ți fie plină de iubirea Lui Hristos,
Și mereu să stai de veghe ca să poți fii de folos.
Celui ce te-a umilit, tu să-i fii de ajutor
Dacă poți să faci și asta, ești un om împlinitor.

Mângâie prin vorba ta, să zidești, să nu dărâmi,
Căci ce spui, te definește și aceea ai s-aduni.
Dacă spui o vorbă goală, nu are nici un efect,
De-aceea, fii o pildă, caută să fii corect.

Căci prin ceea ce vei face, te vei caracteriza
Vor cunoaște-acei din jur, cine e de partea ta.
De aceea, cel mai bine-i, să te lași mereu ghidat,
De Hristosul ce prin cruce la Golgota a triumfat.

Nichifor Nicu 

Credinta adevarata

Text: Iacov 2:14-26

„Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu iţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” Iacov 2:18

Credinţa mantuitoare este întotdeauna aceea care se manifestă prin fapte. Ea ne face nu numai să ne încredem în Dumnezeu pentru toate nevoile zilnice, dar ea este motivaţia faptelor noastre bune. Una din cele mai puternice mărturii a raportului dintre creştinism şi suferinţa umană, şi nevoile ei este tocmai binele pe care credincioşii îl fac, datorită relaţiei lor cu Cristos. De exemplu, în secolul al 17-lea, profesorul August Francke a fondat şi a condus un mare orfelinat în Germania. In secolul al 18-lea, George Whitefield a făcut acelaşi lucru în America. In secolul al 19-lea, George Mueller a pus bazele unui orfelinat care a devenit căminul a peste 2000 de tineri din Anglia. C. H. Spurgeon a pus bazele unei misiuni de ajutorare a copiilor săraci şi ai nimănui din Londra.

Toţi aceşti bărbaţi au fost creştini devotaţi. Într-una din zile, un necredincios l-a atacat pe Spurgeon în credinţa sa. (Anglia anilor 1800 avea societăţi de liberi cugetători care nu făceau nimic pentru a-i ajuta pe cei săraci, dar denunţau credinţa în Cristos). Spurgeon i-a amintit necredinciosului de binele ce izvorăşte din creştinismul evanghelic. Apoi, printr-o afirmaţie similară cu strigătul triumfal al lui Ilie, a declarat: „Dumnezeul care răspunde prin (orfelinate) acela să fie adevăratul Dumnezeu!” (1 Regi 18:24).
Poate că nu vom ajunge în paginile istoriei ca faptele noastre ce le facem să fie amintite, dar în sfera noastră limitată de influenţă putem fi folosiţi de Dumnezeu pentru a aduce binecuvântări oamenilor aflaţi în nevoi. Orice faptă bună făcută altora în numele Iui Isus exprimă credinţa noastră prin fapte.- D.J.D.

‘Nimic nu pot face, doar Domnul Cristos
îmi poate salva şi sufletul meu.
Dar pot ca un rob, munci bucuros
Din dragostea Fiului lui Dumnezeu.”   – Anonim.

„Acceptă harul lui Dumnezeu prin credinţă si dovedeşte harul Lui prin fapte.„

Painea zilnica