Pe drum de toamnă,
dintr-un car cu boi,
se auzea un vuiet de butoi:
– Eu sunt… bum!… bum!… butoiul
care bubui pe drum!
Sunt bucuros că am volum!
Că doar nu-s buburuz
sau bolovan
să tac buştean
ca ăst butoi
ce zace-alături bobotit
ca un buboi!…
Şi-ai casei au sărit năboi
cu păhărelele,
zicând glumeţ:
– Hai, dă-ne-o probă, măiastre vorbăreţ.
– Bum!… Bucuros!
Vă dau!
Dar… mai domol!…
Căci, să vedeţi…
pentru moment,
sunt gol…
– Dar tu? i-au zis butoiului vecin.
Nu spui nimic?
– Nu pot
Sunt plin.
Şi s-au umplut paharele de vin!…
Şi-acum
MORALA-şi dă tributul:
Atunci când e Cristos în noi,
nu mai vorbeşte doaga de butoi,
ci conţinutul…
Costache Ioanid
