1 Corinteni 13

Chiar de-aș vorbi cu prisosință
În limbi știute, omenesti
Mai mult ca orice muritor
Sau de-aș vorbi cu ușurință
În limbi străine, îngerești
Dar fără-a Dragostei candoare
Sunt o aramă sunătoare
Sau un chimval zângănitor.

Chiar dac-al proorociei dar
L-aș dobândi și l-aș avea
Și toate tainele le-aș ști
De-aș fi stiinței propietar
Sau de credința-aș poseda
Încât și munți să mut în mare
Dar făr’ a Dragostei candoare
Nimic nu am și nu pot fi.

Averea toată de mi-aș da
Doar hrană-n schimbul ei sa iau
Săracilor a le-mpărți
Sau trupu-mi făr’ a ezita
Să fie ars de-ar fi să mi dau
Ca sacrificiul cel mai mare
Dar făr’ a Dragostei candoare
Chiar la nimic n-ar folosi.

Căci Dragostea e peste toate
Ea îndelung e răbdătoare
Și nicidecum nu pizmuiește
Ci plină e de bunătate
Ea treabă să se laude n-are
Nu se mândrește tacticos
Și n-are-un port necuvincios
C-al său folos nu-l urmarește.

La rău nicicum nu se gândește
Și-n ea mânie nu se vede
Nelegiuiri nu poate suferi
Dar Adevarul o înveselește
Ea toate-acoperă și crede
Suferă totul și nădăjduiește
Căci limba, proorocia-ncetinește
Și chiar și cunoștința se sfârșește
Doar Dragostea în veci va dăinui.

Daniel Hozan

Dumnezeul nostru care ne pazeste

Text: Psalmul 121

„Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă in veac. „Psalmul 121:8

Iată un psalm plin de promisiuni, pe care ne putem bizui cînd greutăţile vieţii devin greu de purtat şi cărările ei greu de urcat. Cînd greutatea poverilor ne clatină, avem nevoie de siguranţa că Dumnezeu nu ne va da mai mult decît putem purta şi că ne va păzi de cădere. Există o ilustraţie deosebit de frumoasă, dată de un calendar creştin, care ne îmbărbătează să începem orice zi cu deplină încredere în Tatăl nostru cel ceresc. Se spune: „Cămila îşi începe şi sfîrşeşte ziua în genunchi. La sfîrşitul zilei îngenunchează în faţa stăpînului ei şi i se ridică povara. Răsăritul soarelui o găseşte din nou îngenuncheată şi stăpînul ei îi aşează şi potriveşte povara de purtat în ziua aceea, pentru drumurile deşertului sau prin cîmpiile roditoare”.

Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară (Galateni 6:5). Poate fi o legătură de griji ale datoriilor noastre zilnice, dar pentru unii cu o sensibilitate mai mare, ele pot constitui o sarcină insuportabilă de dus. Unii au povara sufletelor nemîntuite ale celor dragi sau ale celor ce nu trăiesc pentru Cristos. Apoi sînt acei ce se zbat sub poverile bolilor, a infirmităţilor, a slăbiciunilor sau a vreunui handicap. Asemenea poveri pot transforma simplele datorii gospodăreşti în sarcini grele şi în anumite zile i se pot prezenta ca un urcuş greu şi prăpăstios.
Oh, ce mîngîiere şi încurajare să ştim că Domnul ne „va păzi atît la plecare cît şi la venire” – toţi paşii de la răsăritul pînă la apusul soarelui. Ne va păzi piciorul de alunecare şi ne va proteja de-a lungul cărării vieţii.D.J.D.

„Dumnezeu susţine pasul şovăielnic.
Pe slab îl face să stea neclătinat.
Ca să-i ridice sarcini şi durere,
întinde mîna celui împovărat.”- Psalter

„Cu Dumnezeu alături si sprijinindu-te
pe braţul Lui, poţi înfrunta orice îţi stă în cale.„

Painea zilnica