Sonetul gândului rostit

La moara lui Felix

În straturi de tăcere, pe alei,
Semințele de gânduri germinează,
Și-n soare îmbăiate la amiază
Vor da rostirii, răsărind, idei.
 
Ieși-vor flori care înmiresmează
Și-n calde irizări vor da scântei?
Sau vor avea otravă-n lăstărei,
Purtând miasme care… deranjează?

 
Cu gândurile puse la-ncolțit,
Dorind să dau doar flori mirositoare,
Îi cer la Grădinar, adânc smerit:
 
Dă-mi Tu semințe, apoi ploi și soare,
Ca în lăstarii de cuvânt rostit
Să duc iubirea Ta nepieritoare!
 
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 9 ianuarie 2021

Vezi articolul original

ANUL NOU

Ciprian I. Bârsan

Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,

Am mai închis ‘napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.

Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.

Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.

S-a-ntors clepsidra vremii iarăşi, stăm la un prag de vremuri noi,

Dar cine ştie-n calendare dacă mai sunt şi alte foi?

În sacul vremii pe golite, câte surprize ne aşteaptă?

Şi nu cumva pe scara vremii, aceasta e ultima treaptă?

Când Anul Vechi a dat salutul, avea o teamă la apel,

Căci Anul Nou stătea în faţă, dar nu vedea ce-i după el.

S-a dat onor la schimbul gărzii, dar mai solemn ca altădată,

De parcă anii, pe la vamă, nu vor mai trece niciodată.

Ne vin răvaşe din Scriptură, că-n vremurile de apoi,

Vor fi războaie, boli şi ură, şi Anticristul…

Vezi articolul original 100 de cuvinte mai mult

Ce zori ne-ai dat și azi Stăpâne

Ciprian I. Bârsan

Ce zori ne-ai dat și azi Stăpâne
Cu ce splendori de raze ne-ncălzești
Și câte binecuvântări divine
În fiecare zi ne dăruiești

Tu numai bucurii ne-aduci în suflet
Ne-ncânți la orice pas,și-nviorezi
Cu fiecare foșnet ,tril sau sunet
Dorința de-a trăi ne-o ‘mprospătezi

Când soarele zâmbind ‘și-arată fața
În zori de zi când ne trezești
Ne faci mai luminoasă dimineața
Și ne arăți ce mult ne prețuiești

Tu ești Părinte-al îndurărilor
Și Dumnezeu, oricărei mângâieri
Ești frumusețea zărilor
Și ce-i mai bun cu dragoste ne-oferi

Te preamărește ființa noastră toată
Pentru atâtea câte ne poți da
De-aceea lauda noastră niciodată
Cât vom trăi aici, nu va-nceta

Ți-aducem azi în semn de mulțumire
O Doamne, din adâncul inimii
Mărire,slavă pentru-a Ta iubire
Ce-o înnoiești în fiecare zi

– Amin –

Puiu Chibici

Vezi articolul original

Pentru ce?

Pentru ce gemi şi-n van te frămânţi?
Suflete scump, din nou o să-I cânți,
Nu vezi tu cum El, blând, aşteaptă
Să-L cauţi, spre El doru-ndreaptă!

Pentru ce, zdrobită, inimă plângi?
Pierdutele cioburi să-ţi strângi!
Alungă-ţi oftatul amar şi sihastru,
Căci El le preface în vas de-alabastru.

Pentru ce cauţi ‎mângâiere şi-alin
La porţi ferecate în pragul străin?
Braţele Lui înspre tine-s întinse,
El ştie durerea iubirii respinse‎!

‎Pentru ce cheltui pe ce nu hrănește?
‎Nesăbuinţa ta Îl mâhneşte!
Pentru ce bei din izvor otrăvit?
Dă-I Lui povara ce te-a gârbovit!

Pentru ce gemi şi-n van te frămânţi?
Suflete scump, din nou o să-I cânți!
Nu vezi tu cum El, blând, aşteaptă
Să-L cauţi, spre El doru-ndreaptă!

Olivia Pocol

„Răsăritul de soare“ al învierii

Text: 1 Corinteni 15:20-28

În ziua dintâi a săptămînii, s-au dus la mormint dis de dimineaţă, pe cînd răsărea soarele. Marcu 16:2

Pentru mine, răsăritul soarelui este un simbol al speranţei creştinului. In fiecare dimineaţă, primele raze ale soarelui ne reamintesc că lunga noapte a păcatului va face loc zilei eterne. Răsăritul soarelui este o imagine a timpului cînd trupurile noastre vor fi înviate din morţi, unite cu sufletele noastre, transformate, pregătite pentru viaţa cerească. Să ne gîndim cum ar fi dacă în timp ce mergem la culcare într-o seară să ştim că soarele nu va mai răsări din nou în dimineaţa următoare. Să ne gîndim la frigul, la întunericul fără sfîrşit, la degetele reci ale morţii, de care nu poţi scăpa, cum treptat se încleştează în jurul pământului. Plantele s-ar usca, florile s-ar veşteji, copacii ar muri şi întreaga viaţă ar pieri, din lipsa luminii soarelui.

Dar, slăvit să fie Domnul, soarele răsare în fiecare dimineaţă. Căldura şi lumina dătătoare de viaţă inundă pămîntul. „Moartea” fiecărui apus de soare este urmată de „învierea” noului răsărit – şi speranţele se reînnoiesc. Chiar mai sigură ca răsăritul soarelui în fiecare dimineaţă este certitudinea învierii noastre cu Isus Cristos. Noaptea neagră a morţii a căzut peste El, şi trupul Său lipsit de viaţă a fost aşezat în mormînt. Dar a înviat! Si în învierea Lui stă promisiunea propriei noastre învieri la viaţă. Apostolul Pavel a declarat: „…toţi vor învia în Cristos…” (1 Corinteni 15:22). Data viitoare cînd vei vedea soarele răsărind şi vei urmări razele lui strălucind pe cerul dimineţii, lasă ca nădejdea să-ţi umple inima. Este un semn care-ţi reaminteşte propria înviere! D.C.E.

Toţi vor trece ca iarba de pe cîmp
Din lumea păcatelor şi a durerii,
Dar cel ce-adoarme astăzi în Cristos
Se va trezi la trîmbiţa-nvierii.” Benson

învierea lui Cristos este mugurul promisiunii –
învierea noastră este floarea împlinirii ei

Painea zilnica