Samariteanul

Isus a spus o pildă minunată
Menită ca răspuns la o-ntrebare
La-nvățătorul Legii de-altădată. .
”Și cine e aproapele meu oare?”

Un om a început ca să coboare
Spre Ierihon dinspre Ierusalim
Grăbit, cu treburi cum e fiecare
Dar singur, personajul anonim.

Curând pe drum, la prima cotitură
Pe lângă păduricea cu tufari
Primi ca din senin o lovitură
Fiind așteptat acolo de tâlhari.

Ce l-au bătut, l-au dezbrăcat cu sila
Pe bietul om l-au jefuit de tot
Acești tâlhari ce nu știau ce-i mila
Ei l-au lăsat zăcând aproape mort.

Apoi pe-același drum din întâmplare
Se coborâ și-un preot tot la fel
Văzând pe cel căzut lângă cărare
L-a ocolit și n-a oprit la el.

Iar mai apoi și un levit cu treabă
Pe-același drum trecu întâmplător
Și ocoli pe cel căzut cu grabă
Fără să-i dea vreo mână de-ajutor.

Iar mai târziu fiind în călătorie
Chiar un Samaritean pe drum veni
Văzând pe-acel căzut și-n agonie
Cuprins de milă lângă el se-opri.

S-apropiat legându-i orice rană
Și untdelemn și vin pe ele-a pus
Să-l poată îngriji și să-i dea hrană
Pân’ la un han pe-asinul său l-a dus.

Aici El a plătit să-i fie bine
Și-a stat cu el până a doua zi
Spunând hangiului: – grijește-l bine!
Și când mă-ntorc tot restu-ți voi plăti.

Acum Isus a pus o întrebare
Ce a căzut ca fulgerul pe ape
”Care din ei au dat dovadă oare
Aceluia căzut c-a fost aproape?”

Acum a priceput și-nvățătorul
Și imediat a dat corect răspunsul
”Acela ce îi dete ajutorul
Pentru că milă și-a făcut de dânsul”.

O Doamne-acum vedem că-n întâmplarea
Cu-acel umil Samaritean milos
Noi fost-am cei căzuți, însă salvarea
Ne-ai dat-o Tu Slăvitule Hristos.

Ai pus balsamul Tău de vindecare
Un vin ceresc ce vindecă din plin
Și-un untdelemn ce n-are-asemănare
Căci numai Tu dai Duhul cel divin.

Pe noi nu ne-a costat, numai pe Tine
Răbdând pe cruce tragice momente
Iar la hangiu ca să ne fie bine
Ai mai lăsat și două Testamente.

Ce Dragoste, ce Har, ce Veste bună
Isus ne ești de-a pururea model
Iar vocea Ta și-acuma mai răsună:
”Te du acum și fă și tu la fel!”.

Daniel Hozan

Pericolul dispretului

Dumnezeu e în control

„Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ.” Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc in caracterul nostru creştin. “… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredincioşie” (Maleahi 2:16. Bucureşti 2001). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de “grijile lumii”, pentru că ele sunt lucrurile care produc o…

Vezi articolul original 138 de cuvinte mai mult