De ce suferinta?

Ne-ngăduie Isus și încercări, durere, lacrimi și necaz în viață,
Ca să ne apropiem mai mult de El și s-ascultăm de-a Domnului povață.
Să urmărim și pacea și sfințirea, să nu uităm că toate au un rol,
Să fim noi mai sensibili pentru alți, sau poate ca avem de-umplut un gol.

Da suferința vine ne-ntrebată și nu putem nicicum s-o ocolim,
Da dacă-o acceptăm ca pe-o școală, noi lecția pe loc s-o însușim.
Așa lucra-vom între noi răbdarea, apoi ca rod și biruință vom avea,
Să nu cârtim, ci să aducem Slavă și Domnului să mulțumim și pentru ea.

El ne iubește fără de măsură și nu vrea să ne lase să pierim,
De-aceea El ne dă învățătură și apoi la lecții practici ne-ntărim.
Acuma însă noi s-avem armura, cu care să luptăm pentru câștig,
Și coiful mântuirii și sabia Scriptura, învăluiți de-al rugăciunii dor aprig.

Să încălțăm mereu a râvnei pace, să fim încinși cu adevăr oricând,
Și-apoi ca scut noi să luăm credința, să mergem înainte cu avânt.
Iar ca pieptar s-avem neprihănirea, platoșa dragostei s-o avem pe noi mereu,
Și doar așa putea-vom stinge toate, săgețile arzătoare a celui rău.

Așa că suferința e o cale, de-a fi ca El și de a-I semăna,
Iar dacă vreți e binecuvântare, fiindcă ne învață a răbda.
La rândul ei răbdarea ne aduce, speranță și nădejde pe deplin,
Ca-atunci când ne-ntrebăm ce-i suferința? Răspunsul este: DRAGOSTE amin!

Anna Puiu 

Lucrurile marunte si lucrurile profunde

Dumnezeu e în control

„Deci, fie că mănânci, fie că bei, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre gloria lui Dumnezeu. „1 Corinteni 10:31.

Fereşte-te să crezi că aspectele mărunte ale vieţii nu sunt cuprinse în planul lui Dumnezeu; ele sunt rânduite de Dumnezeu la fel de mult ca şi lucrurile profunde ale vieţii. Dacă refuzi să te ocupi de lucrurile mărunte, nu faci asta din devotament faţă de Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i impresiona pe ceilalţi oameni cu faptul că nu te ocupi cu lucruri mărunte; acesta este un semn sigur că suferi de mândrie spirituală. Fereşte-te să laşi să apară în tine dispreţul faţă de ceilalţi, el apare întotdeauna pe această linie şi te face să umbli ca un reproş ambulant la adresa altora, deoarece ei se ocupă de lucruri mărunte, dar tu nu. Nu poza drept o persoană profundă; Dumnezeu a ales să devină un copilaş.

A te ocupa…

Vezi articolul original 194 de cuvinte mai mult