Toamna

Toamna este anotimpul
Cu bogate, multe roade
Ea însă ne-aduce aminte
De-ale noastre multe fapte…
Fapte bune, fapte rele,
Toate vor avea răsplată,
Căci ni-s scrise într-o Carte,
Ce rămâne neschimbată.
De-am sădit spre veşnicie
Vom culege bucurie,
De-am sădit pentru ce-i sus,
Veşnic fi-vom cu Isus.
Dar dac-am sădit în ură,
Roade rele, fiere-amară,
Vom avea pe veci ocară
Şi nu vom ajunge-n slavă.
Doamne dă-ne-nţelepciune
Să alegem fapte bune,
Să trăim ca şi Isus,
S-ajungem în ceruri sus.
Ca prin noi alţii să vină
La al Său tron de lumină,
Să-L cunoască pe Cel Sfânt,
Cel ce-I Bun, Curat şi Blând.
Doamne, dă-ne azi putere
Să trăim doar în veghere,
Ca fecioare înţelepte,
Veghetoare, bune, drepte;
S-aşteptăm a Ta venire
Necăzând în aţipire,
S-avem candelele-aprinse,
Suflete mereu deschise
Pentru tot ce-i bun şi sfânt,
Cât vom fi pe-acest pământ!

Toma Paul Sergiu 

Viaţa transformata

Dumnezeu e în control

„Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate s-au făcut noi. „2 Corinteni 5:17

Cum înţelegi mântuirea sufletului tău? Experimentarea mintuiri înseamnă că în viaţa ta reală lucrurile s-au schimbat radical, că tu nu mai priveşti viaţa aşa cum o făceai înainte. Dorinţele tale sunt noi, lucrurile vechi şi-au pierdut puterea de a te atrage. Una dintre pietrele de încercare ale experienţei mântuirii este următoarea: A schimbat Dumnezeu lucrul care contează pentru tine? Dacă încă tânjeşti după lucrurile vechi, este absurd să vorbeşti despre naşterea de sus; te înşeli pe tine însuţi.

Dacă eşti născut din nou, Duhul Sfânt face ca schimbarea să fie vizibilă în viaţa şi în gândirea ta, iar când treci prin momente de criză, tu eşti cea mai uimită persoană din lume de schimbarea minunată care s-a petrecut în tine. Nu există nici o posibilitate să-ţi imaginezi că…

Vezi articolul original 96 de cuvinte mai mult