Mai petrec o toamnă

Încă o toamnă trecută în amintire,
Și-a scuturat frunzele din pom,
Dar bucuroasă că-i bogată în rodire,
De fiecare dată îl bucură pe om.
Toamnă… eu te las în urmă. .
Nu în frunze: ci anii mei în uitare…
Fiecare anotimp o filă ștearsă,
În mers, pe față, în gândire,
Bucuroasă Doamne, că ai fost cu mine,
Nu încetez a – Ți da mulțumire.

Mă agăț de poala hainei Tale,
Chiar dacă rup din ea falduri,
Nu mă las de Tine Doamne!
Mai ales azi, în apusul toamnei.
Mi-am pus în brațul Tău din primăveri,
Clipita vieții, a anilor de ieri,
Vremi cu grele încercări au lovit,
Cu Tine Doamne tot am biruit. ,
N-am rămas jos, frunză la pământ.

Nu mă lăsa ca vântul să mă aplece,
Credința mea să mi-o înghețe,
Pune-mi pe cap semnul prețuirii,
Coiful credinței, – semnul protejării.
Îmbracă-mă cu – Platoșa neprihănirii,
Ocrotește-mă de loviturile încercării.
Un Templu am zidit din ascultare,
Culeg a, anotimpurilor miresme,
Slabul meu vas cu rugă tămâiat,
Rezistă – Semnul credinței mi-ai dat.

Cum toamna își dă rodul pe pământ,
Așa în mine adun eu – Rodul Sfânt.
În urmă las vremi, anotimp, ani, în trecut…
Pavat cu petale, din al Tău cuvânt,
Curaj mi-a fost – Mângâietorul dat,
Duhul Sfânt în mine mereu a înflăcărat,
Cortină a fost, între mine și păcat,
Cu har rădăcina credinței mi-ai udat,
M-ai făcut, cinstit, binele să-l văd,
În mână – Sabia adevărului, stindard.

Credință Ți-am jurat în anotimpul timpuriu,
Și astăzi Te urmez, în anotimpul arămiu,
Ești Domnul meu, nu am pe nimeni pe pământ,
Cântând prin greutăți, urc spre Cerul Sfânt,
În urmă las petale și frunze -n ruginiu,
Tâmplele ninse, de flori în argintiu.
Gândul, un mosor ce mereu se derulează,
Urmele trecutului, mi le pune în față,
Pe oglinda priviri, vad ziua importantă,
Când Ți-am jurat credință, cu inima toată.

De atunci drumul vieții l-am petrecut amândoi,
M-ai ținut de mână, m-ai luat în brațe prin ploi,
Mi-ai vegheat, și luminat pașii în zi și nopți,
Nu m-ai lăsat să lunec, și să mă pierd prin văi,
Chiar dacă anii mi-au fost grei cu mari furtuni,
Cu drag m-ai ridicat m-ai așezat pe Sfinții umeri,
M-ai iubit cu o dragoste nemărginită,
Chiar când, nu am ascultat ca oaia rătăcită,
Mă plec la poala cruci Tale, cu reverență,
Pe taler îți pun cel mai frumos dar, – a mea viață.
Fructul iubirii, crescut pe ramul inimii,
Râvna și dorința mea, să ajung în veșnicii.
Roadele dragoste-i mele să Ți le dărui.
Și să Te laud în cântări de mulțumiri.

Toma Coca