Izbucnesc în mine râuri

Izbucnesc în mine, Doamne,
Râuri mari de bucurie,
Şi-n adâncă închinare
Mă predau cu totul Ție.

M-ai umplut de mângâiere,
Sus mi-ai ridicat obrazul;
Mi-ai dat viață şi putere
Şi-ai îndepărtat necazul.

Copleşită mi-e făptura
De iubirea Ta deplină;
Cântă inima şi gura
Frumusețea Ta divină.

Te ador, Isuse dragă,
Eşti odihnă, fericire,
Eşti comoara mea întreagă,
Tu eşti sens şi împlinire.

Când privesc la Tine, Doamne,
La lucrarea Ta măreață,
Bucuria mă cuprinde,
Lacrimile curg pe față.

Să cunoască lumea toată:
Cel ce se încrede-n Tine,
Nicidecum şi niciodată
Nu va fi dat de ruşine!

Paula D 

Ai Lui!

Dumnezeu e în control

“Ai Tăi erau. şi Tu Mi i-ai dat” Ioan 17:6

Misionarul este omul pe care Duhul Sfânt la făcut să înţeleagă cuvintele: “Tu nu eşti al tău”. A spune “Nu mai sunt al meu” înseamnă a fi ajuns la o poziţie înaltă in nobleţea spirituală. Natura adevărată a vieţii, în goana de fiecare zi, se vede în predarea mea deliberata lui Isus Cristos, preferându-L pe El mai presus de orice altceva. Duhul Sfânt îmi prezintă natura lui Isus ca să mă facă una cu El, nu ca să devin un “trofeu” expus în vitrină. Domnul nostru n-a trimis în lucrare pe nici unul dintre ucenici pe baza a ceea ce a făcut El pentru ei.

Numai după înviere, când ucenici au înţeles, prin puterea Duhului Sfânt, cine era Isus cu adevărat, le-a spus El: “Duceţi-vă!””Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu”; nu e vorba…

Vezi articolul original 146 de cuvinte mai mult