Dumnezeu din Cer veghează
Îndelungul nopților
Înțelept El dirijează
Revărsatul zorilor.
Chiar de-i noaptea furtunoasă
Și pe boltă-s fulgere
Domnu-i bun și nu mă lasă
Pradă la distrugere.
Nu medicamentu-i baza
Unui somn odihnitor
Eu mă culc și-adorm în paza
Îngerului păzitor.
Doamne, Tu veghezi în noapte
Astfel odihnindu-mă
Mâna Ta ce milă-mparte
Iar din somn trezindu-mă.
Dimineața simt tandrețea
Razelor puternice
Înc-o zi ‘mi-arăți blândețea
Bunătății veșnice.
Tu rejuvenezi natura
Dai mirosul florilor
Lauda Ta răsună-n gura
Mică-a păsărelelor.
Al Tău Har înviorează
Codrii și izvoarele
Duhul Tău îmi cercetează
Toate mădularele.
Sufletul meu Ți se-nchină
Plin de satisfacere
Inima din nou mi-e plină
De-a Ta binefacere.
La Cuvântul Tău Părinte
Îmi îndrept reflecțiile
Ca umblării mele sfinte
Să-i aplic corecțiile.
Pentru c-ai vegheat în noapte
Dându-mi somn odihnitor
Pentr-a Tale sfinte șoapte
Doamne-Ți sunt mulțumitor.
Pentru apă, pentru pâine
Pentru tot ce Tu mi-ai dat
Pentru ce-ai în plan pe mâine
Mulțumesc! anticipat!
Ca să port slăvita-Ți cruce
Poate fi umilitor
Dar eu știu că vei aduce
Ziua răsplătirilor.
Harul Tău iubit Părinte
Este supraomenesc
Pe cărarea Vieții Sfinte
Doar prin Har călătoresc.