Îmi ridic ochii înspre munţi,
Spre cei mai ‘nalţi de-i cu putinţă,
După cei cu perii mai cărunţi,
Ca să-mi scap a mea fiinţă.
Oare cine-o să-mi sară-n ajutor?
E-ntrebarea care mă frământă…
O, de-aş avea aripi de cocor!
Aş zbura mai sus de tot ce mă-nspăimântă.
Îmi dau ghes tot felul de răspunsuri de pelin:
ONU, NATO şi Uniunea Europeană,
Crucea Roşie, Casa Albă sau Kremlin,
Până şi Papa de la Roma în persoană…
Totuşi, nici măcar o insulă ascunsă-n tihnă,
Sau un buncăr undeva pe sub pământ…
Nu poate să îmi dea stropul de odihnă
Ca să trec prin ploaie şi prin vânt.
De aceea mă debarasez de-acest balastru,
Şi privesc un pic mai sus…
Dup-un sprijin ce din cer albastru,
Îl aştept de la Isus!
Dumnezeu e în control 