Molima stranie

La moara lui Felix

Și nu-i de-ajuns că molima ucide,
Și nu-i de-ajuns că-și plimbă-n soare dricul,
Nu, nu-i destul că seamănă… nimicul,
Dar trena ei de vrajbă ne divide!

Se moare?- întrebăm- sau, nu se moare?
Și dacă „da”, câți mor? Și cum? Și unde?
Și cum lumina pare că se-ascunde,
Ne dăm în cap cu semne de-ntrebare.

Purtând în suflet și-ndoieli și groază,
Ne plângem morții și-așteptăm răspunsuri,
Dar, printre-atâtea alte neajunsuri,
Durerea noastră se… politizează!

În pieptul ars, o boală ne sufocă
Și căutăm cu-nfrigurare leacul;
Rămâne, însă, peste tot, „caimacul”:
Minciuna, taina, starea echivocă.

Deschide, Doamne,-a harului fereastră
Și toarnă peste oameni vindecare,
Dar să-nțeleagă bine fiecare
Că pacea lumii este treaba noastră,

Că vom scăpa de intrigi și minciună
Făcând să crească dragostea de semeni,
Că nu ciocniri cu scânteieri de cremeni
Ne duc spre-o lume… cu ceva mai bună.

Va trece molima, cum se duc toate,
Să nu…

Vezi articolul original 23 de cuvinte mai mult

Nenumărate semne

Ne ține invizibila teroare
Departe de cei dragi și de părinți,
Cu teama de o caldă-mbrățișare,
Distanți, și resemnați, și prea cuminți…

Captivi în negative informații,
Nenorocirile ne lasă muți
Și încă zăbovim a recunoaște
Că fără Dumnezeu suntem pierduți!

Când rele vești ne tulbură în noapte
Și devenim confuzi și-ngrijorați,
Să afirmăm prin vorbe și prin fapte
Că suntem credincioși adevărați!

Nenumărate semne-arată lumii
Că în curând totul se va sfârși,
Și frica, și ravagiile ciumii;
Căci Domnul a promis și va veni!

De sub mantaua nopții de suspine,
Smeriți, treziți, venim cu pași greoi
Să ne ierți, Doamne, c-am uitat de Tine,
Când Tu, Preasfinte, n-ai uitat de noi!

Laura Minciună  

Dumnezeu are curajul să ne facă tovarăşi ai Săi

Dumnezeu e în control

„Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece.” Luca 18:31

Dumnezeu are curajul să Se încreadă în noi! Tu spui: “Dar El a făcut o alegere greşită când m-a ales pe mine, pentru că în mine nu este nimic bun; nu am nici o valoare”. Tocmai de aceea te-a ales! Cât timp crezi că există ceva bun în tine, Dumnezeu nu te poate alege, deoarece tu ai scopuri personale pe care vrei să le realizezi; dar dacă-L laşi pe El să te aducă la capătul încrederii în propria ta persoană, atunci te poate alege să mergi cu El la “Ierusalim”, iar aceasta va însemna împlinirea unor scopuri pe care El nu le discută cu tine.

Noi avem tendinţa să spunem că, dacă un om are daruri naturale, el va fi un bun creştin. Nu se pune problema dotării noaste, ci a sărăciei noastre; nu a ceea ce aducem cu noi…

Vezi articolul original 199 de cuvinte mai mult