Legământul

A fost o zi de cercetare sfântă
Când o lumină a pătruns în viața mea
Şi mi-a adus o veste minunată
Mi-a spus că mântuirea a fost dată
Şi eu am fost ales, prin mila Sa.

Din ziua aceia, am atâta bucurie
Căci mântuirea am primito-n dar
Sunt copleşit de marea Lui iubire
Ce a schimbat întreaga mea trăire
Şi mi-a adus belşugul Lui de Har.

Îl voi urma întreaga mea viață
Atât cât voi trăii pe acest pământ
Şi tot ce prin cuvânt El mă învață
Voi asculta deplin a Lui povață
Închei cu Domnul astăzi legământ.

Nimic nu mai doresc Isus din lume
Renunţ la tot, Tu eşti alesul meu
Renunț la titluri care îmi aduc renume
De astăzi, am să port cu drag, un nume
Sunt fiu răscumpărat de Dumnezeu.

Şi al Tău voi fi o Doamne, pe vecie
De astăzi, până când voi fi chemat
Şi prezentat ca rod al suferinţei
Purtat spre cer pe aripa credinței
Cu tot poporul Tău, răscumpărat.

Ion Popescu 

Sfinţirea

Dumnezeu e în control

„Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.” Tesaloniceni 4:3

Latura morţii. În procesul sfinţirii Dumnezeu trebuie să se ocupe de noi atât pe latura morţii, cât şi pe latura vieţii. Mulţi dintre noi petrecem aşa de mult timp în acest loc al morţii, încât avem pe noi amprenta mormântului. Întotdeauna există o bătălie aprigă înainte de sfinţire. Întotdeauna există ceva ce zvâcneşte de neplăcere in faţa cerinţelor lui Isus Cristos. Imediat ce Duhul lui Dumnezeu începe să ne arate ce înseamnă sfinţirea, începe şi lupta. “Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte… chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.”

În procesul sfinţirii Duhul lui Dumnezeu mă va goli până când voi rămâne doar eu însumi – acesta este locul morţii. Sunt eu gata să fiu eu însumi şi nimic mai mult – fără prieteni, fără tată, fărâ frate, fără interese egoiste, ci pur şi simplu gata de moarte?…

Vezi articolul original 176 de cuvinte mai mult