Divina rânduială

E-un răsărit în orice fericire
Şi e firesc să fie şi-un apus,
Chiar peste-al mării-ntins e-o mărginire
Şi-n cel mai mare rău e-un bine-ascuns.

E un abis în orice suferinţă,
Dar înspre culmi‎ de crez doar ea ridică,
‎Atunci atârni de-a Lui făgăduinţă
Când perspectiva ta devine mică‎.

E mult pelin în orice-amărăciune,
E-un gust amar când truda ţi-e-n zadar,
‎Dar pacea dată nouă-n rugăciune
E‎-al mângâierii cel mai dulce dar‎!

Nepreţuită-i ultima speranţă
În noaptea cea mai grea de-a licărit,
Dar mai de preţ e sfânta siguranţă
Când toate-n jur, pe rând, s-au năruit‎.

‎E-o veşnicie, parcă, aşteptarea
Unui răspuns ‎ce-ntârzie să vină,tara,lumina,
Însă ce glorioas-a fi chemarea
Când vom păşi în ţara de lumină!

Olivia Pocol

Dumnezeu este suveran

Dumnezeu e în control

“Cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer?” Matei 7:11

Isus fixează reguli de conduită pentru cei care au Duhul Lui. Prin argumentul simplu al acestor versete, El ne îndeamnă să ne umplem mintea cu gândul că Dumnezeu deţine controlul asupra tuturor lucrurilor, ceea ce înseamnă că ucenicul trebuie să aibă permanent o atitudine de încredere desăvârşită şi dorinţa de a cere şi de a căuta.

Fixează-ţi în minte ideea că Dumnezeu este prezent. Dacă acest lucru este fixat în mintea ta, atunci, când vei trece prin greutăţi, îţi va fi la fel de uşor ca şi respiraţia să-ţi aminteşti: “Tatăl meu ştie toate acestea!” Nu este nici un efort, acest gând vine în mod natural atunci când ne presează problemele. Înainte obişnuiai să ceri ajutor de la o persoană sau alta, dar acum noţiunea controlului divin devine aşa…

Vezi articolul original 183 de cuvinte mai mult