Aş vrea să simţi

Fiorii Duhului Tău Sfânt
Îi simt, Isuse, cum m-alină ,
Cum îmi ridică duhul frânt
Ce mult prea des adânc suspină.

Simt în întreaga mea fiinţă
Iubirea Ta fără sfârşit,
Şi lacrime de pocăinţă
Curg pe obrazu-mi obosit.

Te simt, Isuse, eşti cu mine;
Tu nu mă laşi, nu vrei, nu poţi..
Mă liniştesc, Te am pe Tine
Când prea departe îmi sunt toţi.

Ce mângâieri vindecătoare
În sufletu-mi aduci mereu!…
Tu cititor, tu cititoare
Aş vrea să şimţi ce simt şi eu.

Să te inunde bucuria
Celui Prea’nalt, şi să primeşti
Din Duhul Său cel Sfânt tăria
Să poţi ‘nainte să pășeşti.

Să te cuprindă bunătatea
Şi dragostea Tatălui tău,
Prin har să capeţi libertatea
De tot ce-n viaţa ta e rău.

Din orice stare ce te-apasă,
Dorinţe, vise ce s-au dus,
El face-o piatră preţioasă
Pentru cununa ta de sus.

Dă-I toată-ncrederea creştine
Şi vei vedea puterea Sa;
Îl simţi? E-alăturea de tine,
Fii tare, nu te clătina!

Primeşte-această-ncurajare
Din partea Domnului Isus;
Şi-un drum de binecuvântare
Să ai până în ceruri sus.

Paula D 

Concentrarea păcatului personal

“Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate.” Isaia 6:5

Când ajung în prezenţa lui Dumnezeu, nu realizez că sunt păcătos într-un sens nedefinit, ci realizez concentrarea păcatului dintr-un anumit domeniu al vieţii mele. Omul poate spune uşor “O. da sunt un păcătos”, dar când ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, nu poate scăpa cu o astfel de afirmaţie. Judecata se concentrează asupra unui păcat anume: “Eu sunt acel păcătos”. Acesta este întotdeauna semnul că un bărbat sau o femeie se află în prezenţa lui Dumnezeu. Acolo nu există niciodată un sens vag al păcatului, ci concentrarea păcatului dintr-un domeniu specific, personal.

Dumnezeu începe judecându-ne, prin Duhul Sfânt, cu privire la un lucru fixat în mintea noastră; dacă acceptăm judecata Lui asupra acelui punct, El ne va duce mai departe, la baza lucrurilor, arătându-ne marea noastră înclinaţie spre păcat. Aşa procedează Dumnezeu întotdeauna cu noi când ne aflăm în mod conştient în prezenţa Lui.

Această experienţă a concentrării păcatului este adevărată atât în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre sfinţi, cât şi în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre păcătoşi. Când un om este pe prima treaptă a scării experienţei, el poate spune: “Nu ştiu unde am greşit”, dar Duhul lui Dumnezeu îi va arăta unde a gresit. Efectul viziunii sfinţeniei Domnului asupra lui Isaia a fost să-l facă să-şi dea seama că el era un om cu buze necurate. “Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit».” Focul curăţitor trebuia să fie aplicat acolo unde era o concentrare a păcatului.

Oswald CHAMBERS