Când sufletul îți este pustiit, aleargă degrabă la Dumnezeu

Ciprian I. Bârsan

Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu. Psalmul 35:12

Sunt momente în viață când suntemnăpădițideîndoială,înconjurațidenecaz, atât de mare esteîntunericul, denepătrusîncât nu mai putem vedeanimic…

Atunci, tăcerea doare, iar sufletul ne este pustiu…

Coleșiți de durere, cautăm disperați soluțiile cele mai bune, dar neputința blocheză gândurile, dar nu și emoțiile.
Când sufletul îți este pustiit,aleargădegrabă la Dumnezeu, El este singurul care îți poate oferiajutorul!Atențieînsă momentele acestea delicate, sunt folosite de Diavolul pentru aalimentafirea noastra rebelă…

Câte sfaturi:

• nu terăzbunape cei ce îți fac răul.

•roagă-te, stai de vorbă cu Dumnezeu.

• nurăspundecelui rău, mai bine alege să zâmbești.
O zi perfectă sub privirea Domnului!

Cu dragoste,

Ciprian Bârsan

Vezi articolul original

Fiecare minte…

Fiecare minte-și duce înainte sărăcia
Sau își poartă peste veacuri cu tărie bogăția,
Fiecare minte tinde să-și extindă bucuria
Și de fiecare minte stă legată nebunia.
Fiecare minte-și toarce într-un fel nimicnicia,
Într-un fel își pregătește fiecare veșnicia.
Fiecare minte-și pune pe a vieții masă starea
Făcând sufletul ori duhul să își guste bunăstarea.
Fiecare minte absoarbe din Divin iluminarea
Sau Îi pune stăvilare, mărindu-și întunecarea.
Fiecare minte are o putere veșnic vie,
Fiecare minte are o chemare-n veșnicie
Dar și dreptul de-a alege ce vrea sau nu vrea să fie.

Dulcea ta obișnuință de nu-i coaptă pe altar
Îți crează o constanță de durere și amar
Dulcele tău tabiet dezvoltă-un amar fierbinte
Care duhul ți-l sufocă și-ți ea cerul dinainte.
Dacă nu păstrezi cu drag, Domn, pe Dumnezeu în minte
Nu-ți pierzi numai bunăstarea ci viața, ia aminte!

Ioan Hapca

Condiţiile uceniciei

“Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14:26. 27. 33

Dacă cele mai apropiate relaţii ale vieţii intră în contradicţie cu cerinţele Lui, Isus Cristos spune că trebuie să se treacă la o ascultare imediată de El însuşi. Ucenicia înseamnă devotament personal şi înflăcărat faţă de o Persoană – faţă de Domnul nostru Isus Cristos. Există o mare diferenţă între devotamentul faţă de o persoană şi devotamentul faţă de principii sau faţă de o cauză. Domnul nostru nu a proclamat niciodată o cauză; El a proclamat devotamentul personal faţă de Sine însuşi. A fi ucenic înseamnă a fi un devotat rob din dragoste al Domnului Isus.

Mulţi dintre cei care ne numim creştini nu-i suntem devotaţi lui Isus Cristos. Nici un om de pe pământ nu are această dragoste înflăcărată pentru Domnul Isus daca nu i-o dă Duhul Sfânt. Noi Îl putem admira. Îl putem respecta şi-L putem venera pe El, dar nu-L putem iubi. Singurul care-L iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus este Duhul Sfânt şi El este Cel care toarnă în inimile noastre însăşi dragostea lui Dumnezeu. De fiecare dată când Duhul Sfânt vede o ocazie de a-L glorifica pe Isus, El va lua inima, energia, întreaga ta fiinţă şi te va face pur şi simplu să arzi de devotament faţă de Isus Cristos.

Viaţa creştină este caracterizata de o creativitate morală şi spontană. De aceea ucenicul este pasibil de aceeaşi învinuire ca şi Isus Cristos – aceea de inconsecvenţă. Dar Isus Cristos a fost întotdeauna consecvent faţă de Dumnezeu; şi creştinul trebuie să fie consecvent faţă de viaţa Fiului lui Dumnezeu din el, nu faţă de nişte crezuri stricte şi bine înrădăcinate. Oamenii se dedică crezurilor şi Dumnezeu trebuie să-i scoată din prejudecăţile lor înainte ca ei să-I poată fi devotaţi lui Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS