Păstrează distanța corectă față de păcat!

Ciprian I. Bârsan

Câte șanse am irosit deoarece atenția noastră a fost abătută de cel rău! De câte ori, ne-am amărât sufletul cu gânduri, atitudini și alegeri nepotrivite!

Însă Dumnezeu care ne iubește atât de mult ne-a ajutat de fiecare dată, ne-a binecuvântat mereu!

Azi, ușa spre cer este deschisă, să rămânem statornici, să ne smerim inima și să fim gata să intrăm în prezența lui Dumnezeu în slavă! Nu te îndoi, rămâi neclintit pe stâncă.

1. PĂZEȘTE Cuvântul lui Dumnezeu!

2. PĂSTREAZĂ distanța față de păcat!

3. Mai rabdă, încă PUȚINĂ vreme, Mirele nostru scump vine!

„Iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” – Apoc.3:8

Vezi articolul original

Ce-i omul?

Dumnezeu e în control

Ce este viaţa, te întrebi, ce-i omul?
Infim atom în universul vast?
Drum între leagăn şi-ultim ceas nefast?
Firul subţire ce-l deşiră ghemul?

E doar un abur ce se-arat-o vreme
Plutind, mânat de vise, apoi piere,
Urmează, mai târziu, sau mai devreme,
Temuta cale fără-napoiere.

Suntem captivi trăirilor prezente,
Trecutul şi-a-ncuiat tăcut zăvorul,
Sperăm în şansa clipei complezente,
Însă nu ştim ce-aduce viitorul.

De mici dorim să facem paşi mai mari
Ne-ascundem vârsta să părem “mai copţi”,
De-ar fi-n putinţă, peste ani să sari …
Sunt zile-n care ne-am lipsi de nopţi.

Adulți fiind, cu sârg clădim, clădim,
Nimic nu poate-a ne tăia elanul,
Ades uităm că într-o zi murim,
Nu ştim dac-o mai fi un alt “la anul”.

Iar de-mbrăcăm şi “haina bătrâneții”,
Clipele zboară, parcă-s mai grăbite,
E-un dar să vezi iar zorii dimineţii,
Nopţile-s albe, zilele-s cernite.

În urmă suflă vântul rece-al morții,
Inima-şi poate-opri oricând bătaia,

Vezi articolul original 61 de cuvinte mai mult

Siguranţa izbăvirii personale

Dumnezeu e în control

“Eu sunt cu tine ca să te scap, – zice Domnul.” Ieremia 1:8

Dumnezeu i-a promis lui Ieremia că El personal îl va scăpa. “îţi voi da ca pradă de război viaţa ta.” Aceasta este tot ceea ce promite Dumnezeu copiilor Lui. Oriunde ne trimite, Dumnezeu ne va păzi viaţa. Averea şi posesiunile noastre sunt neimportante; noi nu trebuie să fim legaţi de ele, altfel vom avea parte de nelinişte, durere şi suferinţă. Aceasta este semnificaţia lăuntrică a siguranţei izbăvirii personale. Predica de pe Munte arată că, atunci când suntem în slujba lui Isus Cristos, n-avem timp să ne ocupăm de noi înşine.

De fapt, Isus ne spune: “Să nu vă pese dacă alţii se poartă drept cu voi sau nu”. A căuta dreptatea este un semn că am deviat de la devotamentul faţă de El. Nu căuta niciodată dreptate în lumea aceasta, dar nu înceta niciodată să faci dreptate…

Vezi articolul original 126 de cuvinte mai mult