Sfânta dimineaţă

Cum noapte‎a-i risipită dimineaţa,
‎Când ziua-ncepe să-şi reverse zorii,
La fel şi noi păşi-vom spre viaţă,
Schimbând aceste corturi provizorii.
‎
Chiar dacă gemem încă-n neputinţă
Şi morţii hâde-i îmbrăcăm veşmântul,
Noi nu ne clătinăm, avem credinţa
Că nu ne va-nghiţi pe veci pământul.

Chiar dacă mai săpăm aici morminte,
L-al lor hotar nu moartea e stăpână;
A fost de Domnu-nvinsă înainte,
Tăria ei se-opreşte la ţărână!

Ne bântuie urgia, e-ntuneric,
E-ngenunchiată lumea de o boală,
Dar crezul nostru nu-i un vis himeric,
Avem nădejdea care nu înşală!

Vom fi treziţi în sfânta dimineaţă,
Când ne-or cuprinde-ai morţii reci fiorii
Şi vom renaşte la cereasca viaţă, ‎
‎În veşnicii, în nevisate glorii.

Olivia Pocol

Obişnuit cu suferinţa

Dumnezeu e în control

“Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.” Isaia 53:3

Noi nu suntem obişnuiţi cu suferinţa aşa cum a fost obişnuit Domnul nostru; o îndurăm, trecem prin ea, dar nu ajungem s-o cunoaştem îndeaproape. La început nu ne împăcăm cu existenţa păcatului. Adoptăm o concepţie raţională despre viaţă şi spunem că, dacă un om îşi controlează instinctele şi se autoeducă, poate duce o viaţă care se va transforma încet în viaţa lui Dumnezeu.

Dar, pe măsură ce mergem mai departe pe cale, descoperim prezenţa a ceva la care nu ne-am gândit înainte, şi anume păcatul; acesta ne răstoarnă toate calculele. Păcatul a făcut ca temelia lucrurilor sa fie haotică şi iraţională. Trebuie să recunoaştem că păcatul este un fapt, nu un defect; păcatul este o răzvrătire flagrantă împotriva lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu, ori păcatul trebuie să moară în viaţa mea. Noul Testament ne aduce exact la această problemă. Dacă păcatul domneşte…

Vezi articolul original 97 de cuvinte mai mult