Nu te teme!

Acum când totă lumea-i îngrozită
Să ne oprim, să medităm o vreme
La Cartea Vieții, carte inedită
În ea-i promisiunea înnoită
“Voi fi mereu cu tine, nu te teme”!

Lui Avraam i se-arătase Domnul
Dorind spre-o altă țară ca să-l cheme
În timpul nopții-i întrerupse somnul
Și-ntr-o vedenie îi spuse Domnul:
“Voi fi mereu cu tine, nu te teme”!

Cu Dumnezeul Minunat și Mare
Umblat-au patriarhii prin pustie,
Sfârșindu-și alergarea-n ascultare,
Căci Dumnezeu le-a spus la fiecare:
“Voi fi cu tine, teamă să nu-ți fie “!

Lui Moise Dumnezeu îi poruncește
“De Domnul să te temi în orice vreme”!
Zadarnic Faraon se împietrește,
Căci Domnul izbăvirea pregătește
“Dar tu, fă tot ce-ți spun și nu te teme”!

Ebal și Garizim răsună-n munte
Cu binecuvântări dar și blesteme,
Israel nu știa ce-o să confrunte,
Dar Iosua, fiind ales în frunte,
Știa ce i-a spus Domnul: “Nu te teme”!

Israel se afla-n încurcătură
Căci Goliat hulește și blesteamă,
Și-un tânăr credincios, fără armură,
L-a doborât c-o simplă lovitură,
Căci David, a-nvățat să nu se teamă.

Trompete răsunau asurzitoare
Și toți se-nchină chipului de-aramă;
Rămân trei tineri însă în picioare,
Ei cred în Dumnezeul Viu și Tare,
Și de cuptoru-ncins, n-au nici o teamă.

La fel și Daniel avea credință,
De aceea, fu zvârlit la lei în groapă;
Știind că va primi acea sentință,
Continuase ruga-n locuință.
Nu s-a temut, știa că Domnu-l scapă.

Vedem pe Ghedeon cuprins de frică
Și-un înger i se-arată ca să-l cheme:
“Pe Madian, oștirea ce-o ridică,
Tu o vei birui c-o oaste mică,
Dar luptă, fii viteaz și nu te teme”!

Spre ucenici umbla Isus pe mare;
Uimiți, ei nu știau ce să mai zică,
Dar Petru, îndrăznește c-o ’ntrebare:
“De ești Mesia, cheamă-mă pe mare”
Isus i-a zis: ” Hai, vino, fără frică”!

O, ucenici, cu ușa încuiată
De-abia acum după Rabuni gemeți,
Dar toți din loc au amuțit deodată,
Când între ei, chiar Domnul Se arată
Și spune: ” Pace vouă, nu vă temeți”!

Deși prin circumstanțe diferite,
Și noi parcă trăim aceiasi dramă,
Prin multe încercări și prin ispite,
Prin boli și prin situații nedorite…
O, Doamne, vino! Scapă-ne de teamă!

Cuvântul Sfânt ne dă încurajare
Și-acum, ca și atunci, și-n orice vreme;
În el găsim cereasca provocare,
Făcută de Isus la fiecare
“Hai, vino, îndrăznește, nu te teme “!

Acel ce ține-n mână viitorul,
Dacă-L asculți atent, ar vrea să-ți zică
Că-ți poate da și ție ajutorul,
Iar prin Isus Hristos, Mântuitorul,
Vei fi salvat în veci, de orice frică.

Daniel Hozan

Un gând despre &8222;Nu te teme!&8221;

  1. Dumnezeu sa binecuvinteze pe acest frate care ne incinta cu poezii cintari minunate. Sa aibă parte de tot ce are Domnul mai bun aici pe pamint și cu siguranță acolo sus va avea cununa meritata care nu se vestește niciodată. Personal sunt binecuvintată cu aceste minunate poezii și cintari..Le cin și le recit în biserica.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s