Iartă-mi, Doamne, nerăbdarea,
Când Tu ai fi vrut s-aştept
Mi-am ales singur “cărarea”,
M-a mânat neascultarea,
Însă … nu pe drumul drept.
Iartă-mi, Doamne, stângăcia
Şi slujirea fără har;
Proslăvind nimicnicia
Pun pe-un “taler” veşnicia,
Necinstind al Crucii dar.
Iartă-mi, Doamne, nerodirea,
Că-s sădit în via Ta,
Dar … “scaieţi” rodeşte firea,
Nu mi-am înţeles menirea
De-a săra şi lumina!
Iartă-mi, Doamne, nevegherea;
Prăbuşit, în adormire,
Mi s-a-ntunecat vederea,
Grabnic a urmat căderea
În pustiu şi pătimire.
Iartă-mi, Doamne, răzvrătirea,
Când din goana-mi mă opreşti,
Iartă-mi gândul rău, cârtirea,
Chiar de nu văd izbăvirea,
Ştiu că binele-mi doreşti!
Iartă-mi, Doamne, nesfinţirea
Şi credinţa slabă, mică,
Dă-mi din nou însufleţirea,
Roada bună, mulţumirea
Şi, în mila-Ţi, mă ridică!
Olivia Pocol
Dumnezeu e în control 