Cât mai așteptăm în taină

Așteptăm mereu în taină, zile bune și senine,
Rugăciuni mereu spre ceruri, înălțăm… căci noi în Tine,
Am văzut în întuneric, o lumină ce străbate,
Orice ni se pune-n față, de Acel ce altădată,
În Eden cândva a spus: „nu-i păcat încearc-odată”.

Așteptăm mereu în taină, porțile ce vei deschide,
Pentru inimile bune ce au fost cândva rigide,
Ce le-ai frământat cu milă, Tu cu mâna Ta cea mare,
Dându-le din pomul vieții, bucurie… îndurare,
Ca să bată pentru Tine, și în zile fără soare.

Așteptăm mereu în taină, să avem doar izbăviri,
Să ne smulgi din mâna celor, în văzduh ce sunt oștiri,
Să nu fim o ținta vie-n vînătoarea ce-a pornit,
Spre poporul Tău o Doamne, care Tu l-ai izbăvit,
Pentru care sus pe cruce, multe Doamne-ai pătimit.

Cât mai așteptăm în taină, cât Isus mai îndurăm?
Până vine vremea-n care, noi cu Tine o să stăm,
Sus în cer la masa-ntinsă, masa ce ai pregătit,
Pentru-acei pe dealul crucii, doar la Tine s-au gîndit,
Pentru-acei ce-au spus întruna: „Il iubesc cum ma iubit”.

Să mai așteptăm în taină, noi am vrea, dar cel păgân,
Urlă după noi în vale, și spre noi doar aruncând,
Foc, săgeți ce-aduc întruna, deznădejde, dezbinare,
Fură ca un hoț puterea, ne lasă fără suflare,
El aduce lumea Doamne, printre noi… printre popoare.

Oo Isuse, noi în taină, așteptăm neîncetat,
Clipa revenirii Tale, într-un timp ce nu-i aflat,
Tu îmbracă-ne-n răbdare, ca de veghe noi să stam,
Ca în clipele-ncercării, să-ți cântăm, să lăudăm,
Ca în clipa revenirii, curați să te-ntâmpinăm.

Diana