Gândul veșniciei

La moara lui Felix

Mă strânge timpul, mi-a rămas prea mic
Căci crește-n mine gândul veșniciei,
Și din clepsidre sparte mă ridic,
Brodând netimp cu firul bucuriei.

Noroiul vremii-mi urcă spre genunchi
Făcându-mi mersul luptă încordată,
Dar îl sfidez, strigându-i din rărunchi:
N-o să-mi ajungi la aripi niciodată!

Pot, ca și Pavel, totul în Cristos,
Și tot prin El mi-e veșnic viitorul,
Și nici măcar vreun gând insidios
Nu-mi va curma spre veșnicie zborul.

Eu fac din ornic doar un ornament
Și numai un decor mi-e calendarul,
Căci am intrat într-un etern prezent
De când în viață mi-a rodit Calvarul.

Mi-e timpul strâmt, dar știu că nu-i al meu
Și-l voi lăsa curând la garderobă,
Ca toți cei ce-L iubesc pe Dumnezeu,
Luând ca strai a veșniciei robă.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 11 iulie 2017

Vezi articolul original

Cât mai așteptăm în taină

Așteptăm mereu în taină, zile bune și senine,
Rugăciuni mereu spre ceruri, înălțăm… căci noi în Tine,
Am văzut în întuneric, o lumină ce străbate,
Orice ni se pune-n față, de Acel ce altădată,
În Eden cândva a spus: „nu-i păcat încearc-odată”.

Așteptăm mereu în taină, porțile ce vei deschide,
Pentru inimile bune ce au fost cândva rigide,
Ce le-ai frământat cu milă, Tu cu mâna Ta cea mare,
Dându-le din pomul vieții, bucurie… îndurare,
Ca să bată pentru Tine, și în zile fără soare.

Așteptăm mereu în taină, să avem doar izbăviri,
Să ne smulgi din mâna celor, în văzduh ce sunt oștiri,
Să nu fim o ținta vie-n vînătoarea ce-a pornit,
Spre poporul Tău o Doamne, care Tu l-ai izbăvit,
Pentru care sus pe cruce, multe Doamne-ai pătimit.

Cât mai așteptăm în taină, cât Isus mai îndurăm?
Până vine vremea-n care, noi cu Tine o să stăm,
Sus în cer la masa-ntinsă, masa ce ai pregătit,
Pentru-acei pe dealul crucii, doar la Tine s-au gîndit,
Pentru-acei ce-au spus întruna: „Il iubesc cum ma iubit”.

Să mai așteptăm în taină, noi am vrea, dar cel păgân,
Urlă după noi în vale, și spre noi doar aruncând,
Foc, săgeți ce-aduc întruna, deznădejde, dezbinare,
Fură ca un hoț puterea, ne lasă fără suflare,
El aduce lumea Doamne, printre noi… printre popoare.

Oo Isuse, noi în taină, așteptăm neîncetat,
Clipa revenirii Tale, într-un timp ce nu-i aflat,
Tu îmbracă-ne-n răbdare, ca de veghe noi să stam,
Ca în clipele-ncercării, să-ți cântăm, să lăudăm,
Ca în clipa revenirii, curați să te-ntâmpinăm.

Diana 

Ia iniţiativa

Dumnezeu e în control

„Adăugaţi la credinţa voastră fapta… ” („Echipați-vă credința cu hotărâre”)

2 Petru 1:5

„Adăugaţi” arată că noi avem de făcut ceva. Suntem în pericol să uităm că noi nu putem face ceea ce face Dumnezeu şi că Dumnezeu va face ceea ce putem face noi. Noi nu ne putem mântui sau sfinți; Dumnezeu face aceasta; dar Dumnezeu nu ne va da obiceiuri bune, nu ne va da un caracter bun, nu ne va forţa să umblăm drept. Noi înşine trebuie să facem toate acestea, Trebuie să punem în practică mântuirea pe care Dumnezeu a realizat-o înlăuntrul nostru. „Adăugaţi” înseamnă să ne formăm obiceiul de a face anumite lucruri: începutul este întotdeauna dificil.

A lua iniţiativa înseamnă a face începutul, a te instrui în calea pe care trebuie să mergi. Fereşte-te de tendinţa de a întreba care este drumul bun, atunci când îl ştii cât se poate de bine. Ia iniţiativa…

Vezi articolul original 122 de cuvinte mai mult