Isus, Toma şi eu

La moara lui Felix

Venind din moarte viu, biruitor,
În trup de slavă ca o haină nouă,
Păşeai spre-ai Tăi, Isuse, dor spre dor,
Trecând prin zid, prin uşa cu zăvor,
Să-i binecuvântezi cu…”Pace vouă!”

Uimiţi, ei încă mai credeau că-i vis
Dar semnele din palmă, mărturie,
Au şters al îndoielilor înscris
Cu-al bucuriei foc de nedescris
Dar…Toma nu era la părtăşie.

Când s-a întors, încă se îndoia
Căci numai el, din toţi, nu Te văzuse;
Ar fi crezut şi parcă nu putea,
Voia să-şi pună palma-n palma Ta
Să simtă semnul cuielor, Isuse.

Tu nu Te-ai supărat, căci l-ai iubit
Şi pentru el ai mai venit o dată
Spunându-i blând,cu glas abia şoptit:
„Priveşte, Toma, unde-am fost lovit,
Semne de cuie şi de lance, iată!”

De data asta nu i-a mai fost greu
Căci ochii lui uimiţi puteau să vadă
Şi a rostit cu glas crescând mereu:
„O, Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Vezi articolul original 79 de cuvinte mai mult

Răspândește lumina!

Ciprian I. Bârsan

Ps. 119:105 Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.

Întunericulcucerește încet și sigur lumea în care trăim, tot mai multelegi nelegiuite,legături nepotrivite,nebunia lepădării.Iată starea nenorocită care produce celuineprihănit lacrimi multe, amare.

Însă nu suntemînvinși! Dumnezeu ne-a dăruit lumina, ne-a dăruit Cuvântul Vieții care neîndrumăpe cărarea vieții.

Îndoialacuprindetot mai multe inimi, cei în care ne-am pusîncredereacad, iarcăderealor provoacăîngrijorare. Apar inevitabilÎntrebările, multe, carecutremurăși slăbesc credința. Cei care nu acceptăînvățătura Cuvântului se vor poticni, vor crea probleme și cu această atitudine nepotrivită vor fi pedepsiți de Dumnezeu.

Dragii mei, folosiți lumina, trăiți în lumină. O zi binecuântată.

Cu dragoste,

Ciprian

Vezi articolul original

TOMA

Dumnezeu e în control

Pe o piatră, în grădina
Plină de măslini în floare,
Din vechimi de mult apuse,
Vine-o şoaptă de-ntrebare.

Toma, aşezat pe-o parte,
Ţine ochii în pământ.
„-Spune Tomo, nici acuma,
Nu-ţi dai seama cine sunt?!

Ai umblat trei ani cu mine
Şi-ncă nu stii Ce sunt Eu!
Marea-n mijlocul furtunii
A ştiut că-s Dumnezeu!

Orbii mă opreau pe cale.
Mă ştiau făr’ să mă vadă.
Chiar sutaşul, fiu al Romei,
De departe-a vrut să creadă.

Şi femeia cananită
A ştiut la rândul ei
Că din pâinea de pe masă
Cad bucăţi şi la căţei!

Iar cînd v-am trimes în lume
Să vestiţi Împărăţia,
Şi v-am dat la toţi puterea
Ce-ntăreşte mărturia,

N-ai ştiut ce sunt şi cine
M-a trimes la voi anume?
Ai umblat trei ani cu mine
Şi nu ştii să-mi spui pe nume?

N-ai crezut a mea putere,
N-ai crezut al meu cuvânt,
Şi-astăzi, cînd îţi stau ’nainte,
Nu mă recunoşti! EU sînt!

Eu, Cel rărtignit pe cruce.
M-ai văzut cînd am murit.
Uite-n palme, semn de cuie,
Coasta-n care-am fost rănit!

Vino! Pune mâna, Tomo,
Şi cu ochii tăi să vezi!
Binecuvântat eşti astăzi
Ca văzând şi tu să crezi!

Dar mai fericit e-acela
Care nici nu M-a văzut,
Ci privind spre poala crucii,
M-a ales şi M-a crezut!”

Rely Tarniceri 

Vezi articolul original

Ascensiunea supremă

Dumnezeu e în control

la pe fiul rău… şi adu-l ardere de tot pe un munte pe care ți-l voi spune.

Geneza 22:2

Caracterul unui om determină felul în care el interpretează voia lui Dumnezeu (vezi Psalmul 18:25-26). Avraam a interpretat porunca lui Dumnezeu ca însemnând că trebuia să-şi ucidă fiul; el a putut să scape de această convingere tradiţională doar prin intermediul unei încercări foarte grele. Dumnezeu nu-i putea purifica credinţa în nici un alt fel.

Vezi articolul original 271 de cuvinte mai mult

La un popas aniversar

Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am aţipit;
Cu perii albi migdalul înfloreşte
Şi ne trezeşte-n zori un ciripit.

Mai ieri copii, de-acum îmbătrânim,
Numai privirea ne-a rămas vioaie,
Prea multe anotimpuri cumpănim,
Prea multe-nvăluiri de nori şi ploaie.

În valuri anii se zdrobesc de coastă,
Mai des se strică roata la fântână,
Ne sperie orice urcuş spre creastă,
Ziua cu noaptea molcom se îngână.

Vin anii-n care nu găsim plăcere,
Se subţiază “funia de-argint”,
Se-nchid spre uliți uşile-n tăcere,
Nu mai simţim parfumul de iacint.

Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am aţipit,
Dar setea de lumină-n suflet creşte
Şi ştiu de ce mi-e pasul mai grăbit.

Visăm mai des la lumile celeste
Unde lumina n-are stăvilar,
Însă, pe drum, toţi scriem o poveste
Mânați de vraja unui cânt stelar.

Olivia Pocol

„Stăruie la timp”

Dumnezeu e în control

Stăruie la timp şi nelatimp.”

2 Timotei 4:2

Mulţi dintre noi suferă de tendinţa nesănătoasă de a stărui doar „nelatimp”. Acest „nelatimp” nu se referă la timp, ci la noi. „Stăruie la timp şi nelatimp”, fie că dorim aceasta, fie că nu.

Dacă am face numai ceea ce ne simţim înclinaţi să facem, unii dintre noi n-am face niciodată nimic. Sunt oameni care nu se pot angaja deloc în domeniul spiritual, oameni neputincioşi din punct de vedere spi­ritual, care refuză să facă ceva dacă nu sunt inspiraţi în mod supra­natural. Dovada că avem o relaţie bună cu Dumnezeu este faptul că facem tot ce putem, indiferent dacă ne simţim inspiraţi sau nu.

Vezi articolul original 164 de cuvinte mai mult

Se apleacă-n osanale…

Se apleacă-n osanale
Ceru-ntreg în mulțumire,
Nu-s în cale munți și vale
Ci e veșnic fericire!

Mielului se-nchină zarea
Mulțimilor răscumpărate –
O, Tu, Divin ce-ai pus iertarea
Pecete peste a morții fapte,

Aducând lumină lumii
Ce zacea în bezna nopții,
Luând asupra-ți negrul humei,
Trasând calea, schimbând sorții,

Ce putem ca răsplătire
Să-ți aducem la picioare,
Noi, făptura-ți – licărire
Ție, Veșnicului Soare?

Nimic, nimic, ce umbra poate?
Al Tău e tot, Atotstăpâne!
Ne minunăm doar, cum prin moarte
Purtând pe Braț și un ”azi” și un ”mâine”

Atât de mult iubit-ai omul,
Tu, Necuprins și Glorios
Lăsând splendori, lăsându-ți Tronul,
Prin Jertfă ai ridicat de jos!

Triumfător al Nemuririi,
Ne-nchinăm în adorare –
Cântând imnul mulțumirii
Ție, Domn, Stăpân și Soare!

––––––––––––-

De splendid imn, răsună zarea
E odă a recunoștinței,
Cerul îi preia cântarea –
Pe Tron, e Domnul Biruinței!

Lidia Cojocaru

Avertizare împotriva uşurătăţii spirituale

Dumnezeu e în control

„Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse.”

Luca 10:20

Ca lucrători creştini, capcana cea mai periculoasă care ne pândeşte nu este lumea, nici păcatul, ci uşurătatea spirituală, adică adoptarea modelului şi a formei veacului religios în care trăim, curtarea succesului spiritual. Nu căuta niciodată nimic altceva decât aprobarea lui Dumnezeu şi fii gata întotdeauna să mergi “afară din tabără, la El, şi să porţi ocara Lui“.

Vezi articolul original 242 de cuvinte mai mult

Definiția Învierii

Dumnezeu e în control

Referințe
Învierea este al iubirii însemn
Cu literele morții săpate pe-un lemn,
Funestul sfârșit al adamicei firi
Și începutul celest al unei noi omenirii!

Învierea e bobul de grâu ce-a murit,
În sute și mii de spice rodit!
Ea-i ghiocelul ieșit din noroi
S-alunge tristețea și iarna din noi.

Învierea e leacul din sânge și răni
Cu care străbați a văzduhului vămi,
Ecou peste veacuri, mirific izvor,
E singura șansă a celor ce mor!

E dulcea speranță în nopți de coșmar
Când patul dogoare de-al bolii pojar,
Semnal de trompetă și cor îngeresc
Când viii și morții în văzduh se-ntâlnesc.

Învierea rămâne discursul rostit
Prin Logosul veșnic din ceruri venit
În trupul terestru ca noi fu la fel…
C-apoi să ne facă pe noi ca și El!

E legea de viață de Duh și de har
Ce-n timp și în spațiu nu are hotar;
Nu poți s-o cuprinzi dar poți s-o primești
Ca-n viață și-n moarte să știi cine ești!

Vezi articolul original