Definiția Învierii

Dumnezeu e în control

Referințe
Învierea este al iubirii însemn
Cu literele morții săpate pe-un lemn,
Funestul sfârșit al adamicei firi
Și începutul celest al unei noi omenirii!

Învierea e bobul de grâu ce-a murit,
În sute și mii de spice rodit!
Ea-i ghiocelul ieșit din noroi
S-alunge tristețea și iarna din noi.

Învierea e leacul din sânge și răni
Cu care străbați a văzduhului vămi,
Ecou peste veacuri, mirific izvor,
E singura șansă a celor ce mor!

E dulcea speranță în nopți de coșmar
Când patul dogoare de-al bolii pojar,
Semnal de trompetă și cor îngeresc
Când viii și morții în văzduh se-ntâlnesc.

Învierea rămâne discursul rostit
Prin Logosul veșnic din ceruri venit
În trupul terestru ca noi fu la fel…
C-apoi să ne facă pe noi ca și El!

E legea de viață de Duh și de har
Ce-n timp și în spațiu nu are hotar;
Nu poți s-o cuprinzi dar poți s-o primești
Ca-n viață și-n moarte să știi cine ești!

Vezi articolul original

Închinare în faţa lucrării

Dumnezeu e în control

împreună lucrători cu Dumnezeu.”

1 Corinteni 3:9

Fereşte-te de orice lucrare pentru Dumnezeu care te poate face să nu te mai concentrezi asupra persoanei Lui. Foarte mulţi lucrători creştini se închină lucrării lor. Singura grijă a unui lucrător ar trebui să fie concentrarea asupra Lui Dumnezeu; aceasta înseamnă că toate celelalte laturi ale vieţii – cea mentală, morală sau spirituală – sunt libere, având libertatea pe care o are un copil – un copil care se închină, nu un copil neascultător.

Vezi articolul original 256 de cuvinte mai mult